Nuntă regală la Sinaia. Nicolae, nepotul Regelui Mihai, s-a cununat religios cu Alina Binder. PRIMELE IMAGINI

Nicolae Medforth-Mills (33 de ani), nepotul Regelui Mihai şi fost Principe al României, şi s-a cununat religios cu Alina-Maria Binder (30 de ani) la Biserica "Sfântul Ilie" din Sinaia. Ceremonia este urmată de o recepţie la Cazinoul din Sinaia. Nepotul Regelui Mihai şi partenera sa, Alina Maria Binder, au alături 200 de apropiaţi din România, dar şi din străinătate, mai puţin pe cei din familia Regală a României, care au declinat invitaţia. Nici măcar mama fostului principe nu a participat la fericitul eveniment.
Romania TV
30 sept. 2018, 05:59
Nuntă regală la Sinaia. Nicolae, nepotul Regelui Mihai, s-a cununat religios cu Alina Binder. PRIMELE IMAGINI

Nicolae şi aleasa sa, Alina, au ajuns la biserică. Mirii au ales să vină împreună în maşină şi să coboare din maşină la intrarea în curtea bisericii, unde au fost întâmpinaţi de mulţime. 

Cununia religioasă a început cu puţin după ora 14.30. La ceremonie participă capete regale din 13 ţări. Cununia religioasă a avut loc la Biserica Sf. Ilie din Sinaia, situată la intrarea în staţiune, iar un sobor de preoţi împreună cu IPS Calinic al Argeşului şi Muscelului au săvârşit Sfânta Taină a Cununiei. Publicul nu a avut acces în biserică în timpul cununiei, însă slujba a putut fi văzută pe un ecran amplasat în afara bisericii.

Nunta fostului Principe Nicolae cu Alina Binder. Cine sunt naşii cuplului

Naşii cuplului sunt Liviu şi Simona Popescu, Constantin Filitti şi Alexandra Butculescu-Filitti. Cavaleri sunt Mihai Binder, fratele Alinei, Andrew Griffiths din Marea Britanie, Charles-Antoine Uyttenhove din Belgia, Bejan Alizaddeh şi James Dalzell din Marea Britanie, Bogdan Macarie. Domnişoarele de onoare au fost Elizabeta-Karina de Roumanie, Mihaela Şerban, Raluca Tilea, Yvonne Persic, Denisa Fătuşan şi Ana Burcea.

Tort de poveste la nunta Principelui Nicolae. Cu ce se vor îndulci invitaţii

După cununia religioasă, nepotul Regelui Mihai şi soţia sa au plecat într-o caleaşcă, pe Bulevardul Republicii şi pe Bulevardul Carol I, spre Cazinoul din Sinaia, acolo unde va avea loc recepţia şi din al cărui balcon vor saluta publicul. Pe traseu, mirii au fost însoţiţi de Junii Braşovului, de grupuri folclorice din Bucovina şi din alte ţinuturi străvechi româneşti.

La ora 16.35, prinţul Nicolae şi mireasa lui, Alina, au salutat invitaţii din balconul Cazinoului din Sinaia.

 

Nunta regală de la Sinaia. Cum arată a doua rochie a miresei Principelui Nicolae. O va îmbrăca la recepţia de la Cazinoul din Sinaia

Recepţia propriu-zisă a început la ora 18, fiind găzduită în Sala Oglinzilor. Ţinuta obligatorie este specificată pe invitaţia de nuntă. Doamnele poartă rochie de de zi şi obligatoriu pălărie, iar domnii poartă uniformă sau costum de zi.

 

Printre invitaţi se numeră Alteţa Sa Prinţesa Eleonore of Schaumburg-Lippe (stră-stră-nepoata Regelui Frederick al VIII-lea al Danmarcei), prinţul Grigore Ghyka, contele Hubertus Droste zu Vischering von Nesselrode-Reichenstein, contele Elemer Jankovich-Besan, baronul Philip Rinn of Earlston, ÎPS Calinic (delegat de către Patriarhul Daniel), Vlad Oprea, primarul din Sinaia, Elizabeta-Karina de Roumanie, Familia Raţiu-Nicolae, Sasha, Indrei & Pamela Irina Freisacher – din familia Rosetti şi Familia Don Gregor Roy Chowdhury, părintele Iustin de la Mănăstirea Oaşa, Simina Filat – designer, Alex Tudoroiu – Designer, Marsay Alexandra Dulgheru – jucatoare de tenis şi Raul Badiu – pilot de raliu.

Familia Regală a României nu va participa la nunta lui Nicolae

De la nuntă au lipsit membrii Familie legale, inclusiv mama mirelui. Singura care şi-a anunţat prezenţa a fost sora lui Nicolae.

Potrivit unui comunicat de presă al Familiei Regale, în acest weekend, Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu se află într-o vizită în oraşele Soultzmatt şi Haguenau din Alsacia, Republica Franceză, la invitaţia oficială a autorităţilor celor două municipalităţi.

„Majestatea Sa Custodele Coroanei se află în Alsacia pentru a onora memoria soldaţilor români ucişi în anii 1917 şi 1918, în lagărul de prizonieri ai armatei germane. De asemenea, Majestatea Sa doreşte să aducă omagiu localităţii Soultzmatt, care a donat Guvernului României, în anul 1919, locul pe care fusese aşezat lagărul, pentru a fi transformat în cimitir militar românesc. Cimitirul a fost construit în anii 1919-1920 şi a fost onorat cu vizita suveranilor României Mari, Ferdinand I şi Maria, la 9 aprilie 1924”, se arată în comunicat.

Nicolae Medforth-Mills este fiul Principesei Elena a României şi al lui Robin Medforth-Mills. S-a născut pe 1 aprilie 1985, în Meyrin, Elveţia, şi a primit titlul de Principe la împlinirea vârstei de 20 de ani. În data de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său titlul de „Principe al României” şi calificativul de „Alteţă Regală”. Nu a fost însă dat un motiv clar, dar s-a lăsat de înţeles că Regele Mihai ar fi luat această decizie deoarece fosta iubită a Prinţului, Nicoleta Cîrjan, a declarat că fetiţa pe care a născut-o la începutul anului 2016 este copilul lui Nicolae. Fostul principe a negat însă acest lucru.

DailyBusiness
ATENȚIE, UE! Un acord riscă să se prăbușească, iar pierderile ar fi devastatoare!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Gemenele Timofte anunță horoscopul pentru 2025. Ce ne rezervă anul în funcție de cifra destinului
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Cine va primi tichete sociale de sărbători. Distribuirea începe pe 9 decembrie
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Postul Crăciunului, încercare grea pentru români. Unde se vând cei mai scumpi cartofi din țară
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia a fost luată
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Angela Merkel își exprimă temerile legate de colaborarea lui Elon Musk cu Donald Trump
MediaFlux
S-a TERMINAT! România E COMPLET în SPAȚIUL SCHENGEN de la 1 ianuarie 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni