Liderul LREM, Christophe Castaner, şi liderul blocului liberal ALDE din Parlamentul European (PE), Guy Verhofstadt, afirmă că vor să „reinventeze” Europa.
Într-un apel semnat în comun cu alţi şase politicieni de centru-dreapta şi centru-stânga şi publicat în mai multe ziare europene, cei doi propun „o Europă capabilă să acţioneze cu tărie în domenii unde statele membre sunt lipsite de putere în mod individual”.
Semnatarii – între care se mai numără fostul premier italian de centru-stânga Matteo Renzi, liderul formaţiunii spaniole Ciudadanos (de centru-dreapta, antisecesionistă) Albert Rivera, precum şi fostul premier român Dacian Cioloş, preşedinte al Mişcării România Împreună, reiterează propunerile de reformă pe plan european enunţate de Macron într-un discurs acum un an, potrivit Agerpres.
Cei opt se prezintă ca o contrapondere la populismul de dreapta al premierului ungar Viktor Orban, ministrului italian de interne Matteo Salvini şi liderei extremei drepte franceze Marine Le Pen.
La rândul lor, Salvini şi Le Pen susţin că alegerile de anul viitor pentru PE vor reprezenta o luptă între naţionalişti şi lideri pro-UE cum este Macron, potrivit Agerpres.
Alegerile vor fi o competiţie între „o viziune globalistă care doreşte mai presus de toate dispariţia naţiunilor” şi „cei care consideră că naţiunile trebuie să-şi păstreze suveranitatea pentru că în joc se află democraţia”, a declarat joi pe postul BFMTV Marine Le Pen.
Ea a adăugat că i-ar plăcea să ia parte la o dezbatere cu Emmanuel Macron în cursul campaniei, în pofida prestaţiei dezastruoase pe care a avut-o în confruntarea televizată cu actualul preşedinte, înainte de alegerile prezidenţiale din Franţa de anul trecut.
Cei opt politicieni de centru nu s-au referit direct la formarea unui bloc în vederea viitoarelor alegeri, notează dpa. „Suntem hotărâţi să mergem dincolo de structurile de partid existente în cazul în care acestea creează obstacole”, au indicat ei, potrivit Agerpres.
Comentatori francezi au speculat mai devreme că Macron speră să înfiinţeze un echivalent european al noului său partid centrist, care a dat lovituri devastatoare Partidului Socialist francez de centru stânga şi opoziţiei conservatoare la alegerile de anul trecut.
Semnăturile lui Matteo Renzi şi premierului maltez Joseph Muscat pe apelul de joi ar putea fi un semnal de alarmă pentru blocul socialiştilor şi democraţilor din PE (S&D), deja ameninţaţi de prestaţia slabă a formaţiunilor membre într-o serie de recente alegeri naţionale. Partidul Democrat italian, care a fost condus de Renzi, şi Partidul Laburist al lui Muscat sunt amândouă membre ale blocului de stânga din PE.
Preşedintele Macron a sugerat în ultima vreme că alegerile europarlamentare din anul 2019 nu vor mai fi o confruntare între stânga şi dreapta, ci una între ‘progresiştii’ din rândul cărora şi el face parte şi ‘naţionaliştii’ reprezentaţi de politicieni precum Viktor Orban sau Matteo Salvini.