TAXE ŞI IMPOZITE LOCALE 2018. Care este data limită de plată a taxelor

Taxe și impozite locale 2018. Cei care nu și-au achitat încă integral impozitele pe imobile și mașini mai au încă timp până pe 1 octombrie. Potrivit Codului fiscal, cele două termene de scadență pentru impozitele locale sunt 31 martie și 30 septembrie.
Filip Stan
28 sept. 2018, 14:16
TAXE ŞI IMPOZITE LOCALE 2018. Care este data limită de plată a taxelor

Porivit legislației fiscale, obligația de plată există chiar și în cazul celor care au vândut în decursul acestui an bunurile pentru care se datorează impozitul.

Astfel că, cei care nu și-au achitat încă integral impozitele pe imobile și mașini mai au încă vreme până pe 1 octombrie, ultima zi de plată. Potrivit Codului fiscal, cele două termene de scadență pentru impozitele locale sunt 31 martie și 30 septembrie. Primul termen a trecut deja (la care se puteau acorda și bonificații), iar cel de-al doilea se prelungește automat până pe 1 octombrie pentru că 30 septembrie pică într-o zi nelucrătoare.

Taxe și impozite locale 2018. Cine trebuie să plătească

În privința cui îi revine, mai exact, obligația de plată, regula e următoarea: dacă anul 2018 te prinde proprietar al unei mașini sau al unui imobil (teren sau construcție), chiar dacă vinzi bunul respectiv în decursul acestui an, ești dator să plătești impozitul pentru anul 2018 (ambele tranșe), potrivit avocatnet.ro.

La impozitul pe imobile: proprietarii nu trebuie să depună nicio declarație pentru stabilirea impozitului, legea stabilind că pentru clădirile rezidențiale deținute de persoanele fizice impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08%-0,2%, asupra valorii impozabile a clădirii.

Impozitul pe clădiri se plătește diferit în funcție de destinația imobilului. Mai exact, dacă e considerat spațiu rezidențial, nerezidențial sau mixt. Firmele de apartament și persoanele fizice autorizate trebuie să fie atente la regimul special care li se aplică, de la caz la caz. Pe larg despre toate aceste situații puteți citi aici.

La impozitarea terenurilor se ține cont de suprafața terenului, rangul localității în care este amplasat, zona și categoria de folosință, conform încadrării făcute de consiliul local și există o lungă listă cu persoane scutite de plata lui. Detalii privind modul de calcul și lista celor scutiți, aici.

Impozitul pe mașini se determină în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului Și în acest caz există o lungă listă de scutiri de la plată (detaliată aici), unde regăsim, de pildă, mașinile electrice.

Indiferent dacă ați vândut de curând autovehiculul, tot va trebui să plătiți până pe 1 octombrie impozitul, dacă nu ați făcut-o până acum. Taxele și impozitele locale se pot plăti și online pe ghiseul.ro.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Marian Golea anunță semnul bântuit de Steaua morţii. Cine are un an dificil, cumpănă mare în iunie, potrivit zodiacului chinezesc
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Tragedie în Vinerea Mare. Marele fotbalist a pierdut lupta cu cancerul
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Câți militari a detașat România în misiuni sub egida NATO, UE și ONU. Anunțul făcut de Ministerul Apărării
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI