SIMONA HALEP-ONS JABEUR s-a terminat cu victoria tunisiencei după abandonul Simonei. Halep s-a retras după primul set, pierdut categoric, 1-6.
Simona Halep a continuat evoluția slabă pe care a avut-o și în turul II de la Wuhan, când a pierdut cu Domikina Cibulkova. Jucătoarea noastră a acuzat din nou probleme medicale, iar la jumătatea setului secund, la 4-1 pentru tunisiancă, a plecat la vestiare pentru a primi îngrijiri. Simona a acuzat dureri la spate, la fel ca în meciul precedent.
Simona a revenit pe teren, a terminat primul set, dar nu a putut continuat și a abandonat.
SIMONA HALEP-ONS JABEUR 1-6, meci greu pentru Simona, care are din nou probleme medicale.
Partida dintre Halep și Jabeur are loc pe terenul central, fiind a treia a zilei, după Angelique Kerber și Kristina Mladenovic, terminat cu victoria nemțoaicei, și Yafang Wank – Carloine Garcia, care a început la ora 09:00.
Până acum, Halep și Jabeur nu s-au duelat niciodată în circuitul WTA. Câștigătoarea acestui meci va juca în turul II împotriva croatei Dona Vekic, locul 40 WTA.
Interesant este că sportiva de 27 de ani își cunoaște deja adversara din turul secund. Donna Vekic s-a calificat deja în runda a doua și așteaptă prima victorie în fața Simonei, cea care a câștigat primele două întâlniri, fără să piardă niciun set.
Jabeur a acces pe tabloul principal după ce a realizat surpriza în ultimul ultimul tur al calificărilor, acolo unde a trecut de Tatjana Maria, locul 77 WTA. Jabeur s-a impus în două seturi, scor 6-4, 6-1, la capătul unui meci care a durat o oră și 9 minute.
Angelique KERBER (GER) vs. Kristina MLADENOVIC (FRA) – 07:30
Yafan WANG (CHN) vs. Caroline GARCIA (FRA)
Simona HALEP (ROU) vs. Ons JABEUR (TUN) – aprox. ora 11:30
Mihaela BUZARNESCU (ROU)/Monica NICULESCU (ROU) vs. Hao-Ching CHAN (TPE)/Zhaoxuan YANG (CHN) – aprox. ora 11:30 / Digi Sport 4
Kirsten FLIPKENS (BEL) vs. Katie BOULTER (GBR)
Sloane STEPHENS (USA) vs. Anastasia PAVLYUCHENKOVA (RUS) – nu înainte de 14:30
Sorana CIRSTEA (ROU) vs. Kiki BERTENS (NED) – aprox. ora 16:30
Simona Halep revine la turneul de la Beijing, dar a făcut un anunț îngrijorător pentru fanii săi: nu a scăpat de problemele de la spate, care i-au afectat serios prestația la turneul de la Wuhan, pe care l-a părăsit după un singur meci, pierdut cu 0-6, 5-7 cu Dominika Cibulkova.
De când a suferit accidentarea la spate, liderul tenisului feminin a făcut zilnic fizioterapie, dar încă nu consideră că este la 100% din potențial. Are încredere, însă, că problemele o vor părăsi, atunci când va începe să joace la China Open, turneul transmis ÎN DIRECT la Digi Sport (29 septembrie – 7 octombrie).
„Este greu să am așteptări, pentru că vin după mica accidentare de la Wuhan, dar abia aștept să înceapă, să dau totul pe teren și am încredere că va fi bine. Înainte de meci, duminică, mi-a înțepenit spatele în timpul antrenamentului, apoi nu am putut să mă mișc vreo două zile. Am încercat să joc, am dat tot ce am putut, dar nu a fost suficient pentru a câștiga meciul”, a declarat Simona Halep vineri, la conferința de presă de la Beijing.
„Am făcut tratament, fizioterapie și masaj. Mușchiul încă este contractat, așa că trebuie să am grijă. Mă simt mult mai bine, fac tratamentul în fiecare zi și mă ajută mult. Am încredere că voi fi bine. Eu cred că m-am recuperat destul de bine. În momentul acesta nu sunt încă sută la sută, dar cu siguranță, când voi începe, o să fie mai bine”, a mai spus liderul clasamentului WTA.