Potrivit Poliţiei Capitalei, va fi verificată legalitatea funcţionării acestor şantiere, dacă persoanele care desfăşoară activităţi au încheiate contracte de muncă, dacă există autorizaţiile necesare pentru funcţionarea societăţilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul şantierelor şi dacă sunt respectate normele legale în domeniul construcţiilor.
La controale participă şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF, ai Inspectoratului de Stat în Construcţii şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti, care acţionează conform competenţelor ce le revin.
Acţiunea se circumscrie activităţilor dispuse de Ministerul Afacerilor Interne şi Poliţia Română pentru asigurarea unui climat de linişte publică, protecţia cetăţeanului faţă de practicile comerciale ilicite şi însănătoşirea mediului de afaceri.