Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat că pe Autostrada A1 circulaţia a fost oprită pe sensul Deva către Sibiu, la kilometrul 275, din cauza unei autoutilitare aflate pe banda de urgenţă care a luat foc. Şoferul a reuşit să se salveze, ieşind la timp din maşina în flăcări.
Traficul a fost restricţionat şi pe celălalt sens, pe a doua bandă.
Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Sibiu, un alt incendiu, de amploare mai mică, s-a produs la un autoturism aflat în trafic tot pe Autostrada Sibiu – Deva, la o distanţă de aproximativ 400 de metri de primul incident.
Ambele incidente au avut loc în judeţul Sibiu, între Sălişte şi Sebeş.