Potrivit sursei citate, avionul reprezenta o modificare experimentală şi nu era încă dat în exploatare. Aparatul aparţinea Institutului „Gromov” de Cercetări în domeniul Aviatic.
Reprezentanţi ai Institutului au declarat că piloţii au condus avionul departe de clădiri civile, acesta prăbuşindu-se într-o zonă nelocuită. Piloţii au reuşit să se catapulteze, potrivit TASS.
Avionul efectua un zbor de antrenament, în timpul căruia ar fi survenit o problemă la sistemul de navigare. Potrivit agenţiei TASS, care citează o altă sursă din cadrul Institutului „Gromov”, cauza preliminară a accidentului o constituie un incendiu la unul dintre motoare.
A fost înfiinţată o comisie specială pentru stabilirea cauzelor exacte ale accidentului. AGERPRES/