Purtător de cuvânt MAI: Nu se poate vota de mai multe ori la referendum. Fapta se pedepseşte cu închisoarea

Fiecare cetăţean cu drept de vot are voie să voteze o singură dată, chiar dacă referendumul se desfăşoară pe durata a două zile, iar "fapta persoanei care votează de două sau mai multe ori se pedepseşte cu închisoarea", a atras atenţia vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.
Romania TV
05 oct. 2018, 14:57
Purtător de cuvânt MAI: Nu se poate vota de mai multe ori la referendum. Fapta se pedepseşte cu închisoarea

De altfel, acest mesaj a fost inclus de MAI şi pe afişele campaniei derulate de Autoritatea Electorală Permanentă.

„Cetăţenii pot vota în localitatea de domiciliu la secţia de votare unde sunt arondaţi, conform listelor electorale permanente, iar cei care sunt plecaţi în altă localitate pot să îşi exercite dreptul la vot la orice secţie de votare din localitatea unde se află, fiind trecuţi pe lista suplimentară”, a precizat Dajbog, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul MAI.

Ea a explicat că o persoană care are domiciliul în Bucureşti şi în zilele referendumului se află în Capitală poate vota doar la secţia unde este arondată, nu la altă secţie. Dacă însă persoana care are domiciliul în Bucureşti în ziua votării se află într-o altă localitate decât cea de domiciliu poate să îşi exercite dreptul de vot la orice secţie de votare din localitatea unde se află, urmând să fie trecută pe lista electorală suplimentară.

„Cetăţenii români îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare din ţară în baza unuia dintre următoarele acte, valabile în ziua votării: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare, precum şi paşaportul simplu, paşaportul simplu temporar şi paşaportul simplu electronic, toate trei cu menţionarea ţării de domiciliu”, a mai spus Dajbog, conform Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al MAI a reamintit că, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care nu au carte de identitate valabilă şi doresc să participe la referendum, serviciile pentru evidenţa persoanelor vor lucra cu publicul atât sâmbătă, cât şi duminică, între orele 7,00 şi 21,00.

Pot participa la referendum toţi cetăţenii români care au deja vârsta de 18 ani sau care împlinesc această vârstă în ziua în care merg la vot.

Potrivit legii, nu au dreptul să voteze debilii şi alienaţii mintal puşi sub interdicţie şi nici persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.

Persoanele netransportabile din cauză de boală sau invaliditate care vor să voteze, precum şi cele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă, asupra cărora s-a luat măsura arestului la domiciliu sau care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale, pot vota prin intermediul urnei speciale. „Cererile persoanelor netransportabile din cauză de boală sau invaliditate se depun la biroul electoral al celei mai apropiate secţii de votare, însoţite de copii ale actelor care dovedesc starea de sănătate sau invaliditate. Cererile se pot depune de către orice persoană, în orice zi a votării, cu suficient timp înaintea de încheierea votării. Reamintim că urna specială trebuie să se afle în secţia de votare la ora încheierii votării, respectiv ora 21,00”, a spus Monica Dajbog.

Echipa formată din cei doi membri ai biroului electoral al secţiei de votare se va deplasa cu urna specială însoţită permanent de efective ale MAI.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum poți să scapi de apa la PET, nu o să mai mergi niciodată la Lidl, Kaufland, Auchan, Carrefour sau Mega Image. E ireal ce au început să facă mai mulți români. „Este chiar mai bună decât cea din magazin”
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
Playtech.ro
Câți câini sau pisici ai voie să ții într-un apartament. Legea e clară, dar puțini o cunosc
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Stare de alertă în România. Vine viitura
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cel puțin 148 de persoane și-au pierdut viața în urma unui naufragiu! Ambarcațiunea a luat foc și s-a scufundat
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi neagră de doliu. Am pierdut cel mai mare cântăreț: „Sper că râde acum cu vechii săi prieteni, sus în Rai”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație