UPDATE: Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova au anunţat că în accident au murit un bărbat de 39 de ani şi o femeie de 45 de ani. Răniţii, care au între 20 şi 51 de ani, au suferit traumatisme şi fracturi şi au fost transportaţi la spital.
Conform aceleiaşi surse, patru dintre victimele accidentului sunt de cetăţenie olandeză.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că un autoturism care se deplasa către Ploieşti a pătruns pe contrasens, a acroşat uşor o altă maşină, care venea din sens opus, apoi a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, traficul rutier pe DN1 se desfăşoară alternativ în zona producerii accidentului, fiind formate coloane de maşini pe ambele sensuri.
Ştirea iniţială:
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), accidentul a avut loc pe DN1, în localitatea Breaza, judeţul Prahova, fiind implicate patru autoturisme.
Opt persoane au fost rănite, trei dintre ele fiind încarcerate, iar două aflându-se în stop cardio-respirator.
La locul accidentului sunt mai mulţi medici şi pompieri, cu trei autospeciale de descarcerare, o maşină de stingere, două ambulanţe SMURD, una de terapie intensivă mobilă şi cinci ambulanţe ale Seriviciului Judeţean de Ambulanţă.