BNR urmează să stabilească noile limite de îndatorare în două săptămâni, informează România TV. Astfel, potrivit noului regulament de creditare, se va stabili un grad de îndatorare de 40% din venituri, mai mic cu 20% ca cel care se aplică acum.
Un grad de îndatorare mai mic înseamnă mai mulţi bani rămaşi după plătirea ratei. Spre exemplu, la un salariu de 3000 de lei 1200 de lei s-ar duce pe plata ratei, salariatul urmând să rămână cu 1800 de lei. În momentul de faţă se plătesc 1800 la rată şi rămân doar 1200 de lei celui care are un credit.
Procentul maxim de îndatorare ar urma să fie diferit, în funcţie de numărul creditelor pe care le are persoana respectivă, precum şi de moneda în care se face împrumutul.
Noul regulament se va aplica nu doar băncilor, ci şi societăţilor de leasing, iar schimările nu vor fi valabile pentru creditele deja accesate.