A fost numit ministrul SINGURĂTĂŢII. Peste 9 milioane de persoane afectate vor beneficia de pe urma acestei măsuri

În Marea Britanie a fost numit un ministru al singurătăţii, a cărui misiune va fi de a lua măsuri împotriva izolării crescânde resimţite de peste unul din zece britanici, sau circa nouă milioane de oameni, atât tineri cât şi vârstnici.
Iulian Tudor
10 oct. 2018, 14:07
A fost numit ministrul SINGURĂTĂŢII. Peste 9 milioane de persoane afectate vor beneficia de pe urma acestei măsuri

Noul rol va fi asumat de ministrul sporturilor, Tracey Crouch, care pe lângă îndatoririle actuale va trebui şi să dezvolte o strategie pentru reglementarea problemei singurătăţii, asociată de cercetători cu instalarea demenţei, a hipertensiunii şi riscul de deces prematur.

„Trebuie să facem tot posibilul pentru a pune capăt resemnării în faţa singurătăţii, în memoria lui Jo”, a explicat într-un comunicat premierul Theresa May, referindu-se la deputata Jo Cox, asasinată în 2016 de un extremist de dreapta, la puţin timp după ce înfiinţase o comisie parlamentară pentru singurătate.

„Singurătatea este trista realitate a vieţii moderne, pentru mult prea mulţi oameni”, a adăugat în comunicat şefa guvernului de la Londra, informează Agerpres.

Executivul britanic a mai anunţat că Oficiul naţional de statistică va pune la punct o metodă de măsurare a singurătăţii şi că va fi înfiinţat un fond pentru a contribui la reglementarea acestei probleme.

Datele guvernamentale britanice arată în momentul de faţă că majoritatea persoanelor cu vârste de peste 75 de ani trăiesc singure şi că circa 200.000 de persoane în vârstă din Regatul Unit discută mai rar de o dată pe lună cu prieteni sau rude. Majoritatea medicilor britanici consultă zilnic între unul şi cinci pacienţi veniţi în principal pentru că sunt singuri, a constatat Campania pentru sfârşitul singurătăţii, o reţea care se ocupă de pericolul pe care îl reprezintă izolarea pentru sănătatea vârstnicilor, potrivit Agerpres.

În decembrie, prof. Jane Cummings, unul din directorii executivi pentru Anglia ai NHS, serviciul public de sănătate britanic, a atras atenţia că frigul şi singurătatea pot fi letale în lunile de iarnă. Conform unui raport publicat anul trecut, singurătatea este la fel de nocivă ca fumatul a 15 ţigări pe zi.

Spynews
Cine este Marina, femeia care a fost găsită moartă în propriul cabinet stomatologic, în Brăila. Ucisă la doar 41 de ani | FOTO
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care rupe topul în România și e foarte apreciat în întreaga lume. Leonardo DiCaprio are un rol fenomenal în el
Capital.ro
Plată FĂRĂ numerar. Devine obligatoriu în toată România. Guvernul dă ordin
Playtech.ro
Medicul lui Shannen Doherty, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața celebrei actrițe: Nu era pregătită să plece
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
Cine este pe bancnota de 200 de lei. Există un detaliu pe care puțini români l-au observat
Spynews
Tu crezi că poți rezolva măcar 1 din aceste 10 ghicitori grele, fără ajutorul Google?
Evz.ro
Programul Prima Casă Plus a fost extins. Schimbări importante pentru persoanele care nu sunt angajate
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
„Am împins-o în râpă ca să mă salvez” Atitudinea șocantă a tânărului cu care Diana Maria era în pădure în ziua în care a fost sfâșiată de urs. Declarațiile lui au scandalizat pe toată lumea
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢 -
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Pe ce dată și la ce oră urmează să fie virate alocațiile elevilor în august 2024
Capital.ro
Rusia se RETRAGE. Bucurie de nedescris în Ucraina: Amintiți-vă de această zi
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
substantial.ro
Diferențele de Preț la Apa Plată Între Supermarketuri și Litoralul Românesc, Criticată de Directorul ANPC
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'