LEGEA PENSIILOR: cum poţi să îţi cumperi vechimea

Guvernul a adoptat miercuri noua variantă a legii de pensii. În această versiune, mai mulți români vor putea să cumpere vechime pentru pensie.
Romania TV
12 oct. 2018, 08:28
LEGEA PENSIILOR: cum poţi să îţi cumperi vechimea

Românilor care vor să îşi crească vechimea li se permite să facă plăţi retroactive pentru cel mult cinci ani în care nu au cotizat la sistemul public de pensii. Varianta adoptată de Guvern trebuie să treacă şi prin Parlament înainte de a intra în vigoare. Chiar şi aşa, românii care vor să facă astfel de plăţi retroactive trebuie să aştepte până în 2021, când ar intra în vigoare această prevedere din lege.

Potrivit proiectului adoptat, oricine are măcar un stagiu de cotizare de 15 ani va putea să facă un contract de asigurare facultativă cu casa de pensii şi să-şi plătească, în rate, raportat la salariul mediu, contribuţii pentru perioade din urmă care să totalizeze maximum cinci ani (perioade de necontributivitate, adică în care nu s-a plătit contribuţia le pensii), scrie avocatnet.ro.

Ce rol vor avea ANAF și Casa de pensii

În paralel, proiectul de lege prevede şi debirocratizarea şi accesul online la informaţiile despre propriile contribuţii. Astfel, ANAF va transmite către Casa Naţională de Pensii Publice sumele datorate şi plătite pentru fiecare salariat.

Cetăţenii se vor putea informa de pe site-ul Casei de Pensii cu privire la stagiul de cotizare realizat, venitul obţinut şi sumele achitate drept contribuţii.

În cazul în care vor constata că angajatorii nu le achită contribuţiile vor putea sesiza organele abilitate, dar sigur că şi organele abilitate la rândul lor se pot autosesiza, a adăugat ea.

„În proiectul noii legi se menţine contractul de asigurare facultativă, care suferă, totuşi, câteva modificări. Astfel, dacă în actuala lege se poate plăti doar pentru cinci ani consecutivi retroactivi, pe viitor, persoana îşi va putea alege perioade diferite necontributive ca să totalizeze 5 ani.

Plata se va putea face în rate, dar nu mai târziu de 1 an de la încheierea contractului. În cazul neplăţii integrale, se va lua în calcul suma parţial achitată.

În prezent, asigurarea facultativă se face la nivelul salariului minim, dar în practică s-a demonstrat că aceasta nu asigură nici măcar pensia minim garantată, astfel că s-a decis folosirea salariului mediu ca indicator.

Acest tip de contract se încheie doar în cazul persoanelor care au realizat stagiul minim de 15 ani.

Se menţin prevederile referitoare la contractul de asigurare pentru perioadele viitoare încheierii lui, cu noua bază de calcul”, a explicat ministrul Muncii.

Ce noutăți aduce legea pensiilor

Printre noutăţile aduse de acest proiect de lege se numără introducerea masteratului şi a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, care se adaugă celor deja existente în legislaţie, adică facultate, stagiu militar, pensie de invaliditate, concediu medical, concediu pentru creşterea copilului, şomaj indemnizat, deportare, prizonierat şi detenţie politică.

Condiţia pentru asimilarea perioadei necontributive este ca stagiul minim de cotizare să fie de 15 ani. Pentru fiecare an de perioadă asimilată se acordă câte 0,25 puncte.

În plus, condiţiile speciale şi deosebite şi fostele grupe de muncă se păstrează şi, de asemenea, se creează bază legală pentru recunoaşterea altor locuri de muncă în condiţii speciale.

De asemenea, au fost coborâte pragurile de reducere a vârstelor de pensionare de la 6 ani la un an pentru condiţii deosebite şi de la 2 ani la un an pentru condiţii speciale.

De exemplu: pentru un an realizat în condiţii deosebite vârsta se reduce cu 3 luni, iar pentru un an realizat în condiţii speciale vârsta se reduce cu 6 luni.

„Deşi propunerea sindicatelor a fost de a stabili un prag minim de 4 ani de la care să pornească reducerea, totuşi proiectul a fost modificat în sensul că pragul minim este de un an atât pentru condiţii deosebite, cât şi pentru condiţii speciale.

Deci, practic, am dat mai mult decât ni s-a cerut”, a atras atenţia Lia-Olguţa Vasilescu.

Dacă, până acum, o persoană care avea perioade lucrate în condiţii de muncă în grupa a II-a sau deosebite de muncă mai mici de 6 ani nu avea nicio reducere, aceasta va putea beneficia de acum încolo de facilitatea reducerii vârstei de pensionare, conform documentului.

Noile categorii de pensii

Proiectul noii Legi a pensiilor prevede tot patru categorii de pensii: cea de limită de vârstă, cea anticipată, cea de invaliditate şi cea de urmaş. Sunt aceleaşi patru categorii ca şi în vechea lege, dar unele dintre ele au suferit modificări de structură.

De exemplu, în cazul pensiei pentru limită de vârstă trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile de vechime minimă şi vârstă standard de pensionare.

„Aşa cum am spus, vârsta minimă este de 15 ani. Vârsta standard de pensionare nu s-a modificat, este aceeaşi ca în legislaţia actuală”, a subliniat aceasta.

Potrivit ministrului, ca excepţie, actuala pensie anticipată (nepenalizată) devine pensie pentru limită de vârstă.

Adică, persoanele care au 8 ani peste stagiul complet de cotizare, inclusiv din perioade asimilate, se pot pensiona cu 5 ani înainte de îndeplinirea vârstei de pensionare. În acelaşi timp, în acest caz se poate cumula pensia cu salariul şi se valorifică perioadele necontributive asimilate.

O altă noutate este aceea că femeile care au realizat un stagiu minim de cotizare de 15 ani şi au născut trei copii pe care i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 6 ani. Începând cu al 4-lea copil se adaugă câte 1 an în plus.

„Se menţin celelalte prevederi din actuala legislaţie cu privire la pensia pentru limită de vârstă, precum grupele, condiţiile speciale şi deosebite, handicapul etc.

Pensia anticipată (cu penalizare) este actuala pensie anticipată parţială şi se menţin prevederile legale în vigoare. În cazul pensiei de invaliditate, se redefinesc gradele de invaliditate, pentru a se da posibilitatea desfăşurării unor activităţi profesionale, în paralel.

Astfel, gradul I este caracterizat de deficienţă funcţională gravă şi capacitate de muncă diminuată, gradul II este caracterizat de deficienţă funcţională accentuată şi capacitate de muncă diminuată, iar gradul III este caracterizat de deficienţă funcţională medie şi capacitate de muncă diminuată”, a arătat şeful de la Muncă.

Ce se va întâmpla cu pensia minimă

În ceea ce priveşte pensia de urmaş, aceasta se menţine şi, în plus faţă de actualele prevederi, apare o nouă prestaţie – anume ajutorul pentru soţul supravieţuitor, care va primi 25% din pensia soţului decedat. Acest ajutor va putea fi cumulat cu propria pensie.

Pensia minimă se calculează raportat la salariul minim brut pe economie din anul respectiv.

Persoanele cu vechime de minim 15 ani primesc 45% din salariul minim brut pe ţară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe ţară.

Persoanele cu vechime între 10 ani şi 15 ani, aflate la pensie la data intrării în vigoare a legii, primesc 40% din salariul minim brut pe ţară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe ţară. În cazul în care, din calculul pensiei, rezultă o sumă mai mare, atunci persoana o va primi pe aceasta.

„Formula a fost introdusă pentru a remedia o inechitate prevăzută de legislaţia în vigoare, din cauza căreia nu se făcea nicio diferenţă în funcţie de anii lucraţi şi astfel ajungeam în situaţia în care la pensia minimă sunt şi persoane care au lucrat 10 ani, dar şi persoane care au lucrat 35 de ani pe salariul minim pe economie”, a spus Lia-Olguţa Vasilescu.

O altă noutate adusă de proiectul de lege este introducerea opţiunii pentru indemnizaţia socială minimă. Pensionarii aflaţi deja în plată, care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta între pensie şi indemnizaţia socială minimă.

„Opţiunea se va face prin Poştă, cu formular pretimbrat primit de la Casa Naţională de Pensii Publice, pentru a evita cozile de la ghişee”, a precizat ea.

Oficialul MMJS a subliniat că pensionarii în plată care au realizat stagiul de cotizare mai mic de 15 ani beneficiază de recalculare pe noua formulă, iar dacă pensia rezultată este sub indemnizaţia socială minimă ei pot opta pentru aceasta din urmă, iar pensionarii care nu optează rămân în plată cu suma rezultată din calculul pe baza contributivităţii.

„Sunt exceptaţi pensionarii care beneficiază de pensie de limită de vârstă şi au realizat stagiul minim cuprins între 10 şi 15 ani, conform legislaţiei în vigoare, la data stabilirii dreptului la pensie. Această excepţie este valabilă pentru persoanele deja pensionate la data intrării efective în vigoare a legii.

În proiectul de lege se prevede că, pentru a putea deveni pensionar, este necesară o vechime de minimum 15 ani. Persoanele care vor avea o vechime mai mică de la data intrării în vigoare a legii vor primi o indemnizaţie socială şi vor face obiectul unei alte legi”, a susţinut ministrul.

Ce se va întâmpla cu celelalte surse de venituri

În ceea ce priveşte acordul global şi alte drepturi de natură salarială, proiectul prevede că se valorifică toate drepturile de natură salarială, pentru care s-au plătit contribuţii: sporuri, acord global, al 13-lea salariu, ore suplimentare, prime, premii şi alte bonusuri.

Se va acorda un procent de 10% din oficiu, care va putea fi majorat dacă pensionarul va aduce acte doveditoare din care să rezulte un procent mai mare.

„Dacă după recalcularea conform adeverinţelor aduse rezultă o pensie mai mică, atunci se păstrează pensia calculată cu majorarea de 10% acordată iniţial.

Această modificare a fost operată deoarece pentru astfel de venituri s-au plătit contribuţii şi, cu toate acestea, până acum nu au fost luate în calcul la stabilirea pensiei.

Am avut foarte multe procese, de ordinul zecilor de mii, cu pensionari care dădeau în judecată Casa Naţională de Pensii pentru a-şi dobândi aceste drepturi. Iată că, acum, le au prin lege”, a subliniat aceasta.

Legea Pensiilor: Formula de calcul pentru pensii

Şeful de la Muncă a prezentat şi formula de calcul pentru noile pensii. Astfel, pensia va fi reprezentată de numărul total de puncte înmulţit cu valoarea punctului de referinţă (VPR), unde numărul total de puncte este suma punctajelor anuale.

Punctajul anual este suma punctajelor lunare împărţit la 12 luni, iar punctajul lunar este venitul brut realizat împărţit la câştigul mediu brut pe economie.

Valoarea punctului de referinţă (VPR) va fi de 75 de lei în anul 2021 şi a fost determinată prin împărţirea valorii punctului de pensie din anul 2021, adică 1.875 de lei, la 25, care reprezintă vechimea medie de ani din sistemul de pensii, rezultată în urma aplicării ultimelor patru legi ale pensiilor.

Formula de calcul are avantajul nu doar că elimină inechităţile, dar duce şi la creşterea pensiilor. Proiectul de lege urmăreşte eliminarea inechităţilor din sistemul public de pensii, care au făcut ca persoane care au lucrat acelaşi număr de ani, în aceeaşi profesie şi au cotizat egal, să aibă pensii diferite.

De asemenea, se elimină inechităţile din sistem dintre femei şi bărbaţi care au lucrat la fel acelaşi număr de ani, în aceleaşi condiţii şi care au contribuit egal, dar care aveau pensii diferite. Prin actul normativ, pensiile respective se egalizează”, a mai spus Lia-Olguţa Vasilescu.

În ceea ce priveşte impactul financiar al noii legi, acesta este următorul: în anul 2019 – 8,4 miliarde lei, în 2020 – 24,8 miliarde, 2021 – 58 de miliarde, iar în 2022 – 81 de miliarde de lei.

DailyBusiness
Cine este Călin Georgescu, candidatul de pe TikTok. Care sunt acuzațiile grave împotriva lui
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Răsturnare de situaţie la numărarea voturilor românilor din străinătate
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
DailyBusiness
Cutremur în politică! EXIT-POLL la alegerile prezidențiale 2024. Ciolacu și Lasconi, pe primele locuri
Adevarul
Ucrainenii au lovit un sistem avansat de apărare antiaeriană în Kursk. Rușii îl foloseau în alt scop
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Marcel Ciolacu conduce în alegerile prezidențiale conform rezultatelor parțiale oficiale
MediaFlux
REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE! Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE la VOT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”