A născut de doar două săptămâni, dar a ajuns într-o închisoare supraaglomerată, fără apă caldă şi populată de fel de fel de infractoare periculoase: „Singurul lucru pe care îl ştiu despre condiţiile de acolo este că nu au apă caldă – se spală doar cu apă rece, iar ea fiind o mamă care a născut acum două săptămâni are nevoie de anumite condiţii şi cei de la penitenciar nu m-au lăsat să-i aduc o anumită medicamentaţie de care ea are nevoie”, a declarat Alexandrov, care se află în Costa Rica alături de micuţa Eva Maria şi mama Elenei Udrea, pentru Antena 3.
Iubitul fostei „blonde de la Cotroceni” a făcut dezvăluiri lacrimogene: „Prima dată când am fost cu fetiţa la ea, pentru că încerc să nu mă duc foarte des acolo pentru că plouă foarte mult aici – şi ea având doar 10 zile nu este mediul tocmai propice să fac drumuri cu ea la Elena – în momentul în care a văzut-o a pufnit-o plânsul atât de tare încât mi-a sfâşiat mie inima şi sufletul. Este foarte dureros pentru ea să fie departe de copil pentru că noi ne chinuim de ceva timp să facem acest copil”, a mai punctat partenerul de viaţă al Elenei Udrea.
Deşi şeful Interpolului din Costa Rica a precizat că Udrea şi Bica au fost întotdeauna supravegheate de autorităţile nord-americane şi că s-a aşteptat doar momentul potrivit pentru arestare, Alexandrov are dubii şi se gândeşte că şi români au fost implicaţi în operaţiunea de miercurea trecută: „N-aş vrea să ajungă să speculez acest timp de informaţii, dar în momentul în care noi am fost opriţi pe stradă în acea zi, unul dintre agenţi a făcut câţiva paşi în spate şi ne-a filmat câteva secunde cu un telefon mobil, ceea ce şeful de la Interpol a afirmat că, într-adevăr, în acţiunea lor este prevăzut acest lucru. Eu am văzut imaginile pe care le-a filmat, dar există o poză de la depărtare care surprinde tot momentul. Pentru mine acea poză este suspectă – posibil să fi fost făcută de altcineva”.