Noua legea a statutului magistraţilor limitează la o singură dată dreptul preşedintelui de a respinge propunerea ministrului Justiţiei de a numi şefii parchetelor. Legea modificată a fost publicată luni în Monitorul Oficial, în aceeaşi zi în care ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a trimis la Cotroceni propunerea de a o numi pe Adina Florea la şefia DNA. De menţionat că procurorul de la Constanţa a primit aviz negativ de la CSM pentru această numire, aviz care este consultativ.
Teoretic, dacă preşedintele Iohannis respinge numirea Adinei Florea, va fi obligat să accepte următoarea propunere venită de la ministrul Justiţiei, cu sau fără aviz pozitiv de la CSM.
Adevărul.ro aduce însă în discuţie un alt articol din legea modificată, şi anume art. 109: „Prevederile prezentei legi nu se aplică procedurilor de ocupare a posturilor de conducere sau de execuţie, inclusiv prin promovare, şi nici procedurilor de evaluare în curs de desfăşurare la data intrării sale în vigoare”.
Cum procedura de numire a unui nou şefla DNA este în plină desfăşurare după revocarea Laurei Kovesi, legea modificată a statutului magistraţilor nu se aplică procedurii de la DNA, ceea ce înseamnă că preşedintele Iohannis poate respinge de mai multe ori propunrerea lui Tudorel Toader.