Candidaţii care vor să ocupe funcţia de procuror-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului General şi cinci posturi de procurori în cadrul aceleiaşi secţii îşi pot depune scrisorile de candidatură până miercuri, inclusiv, anunţă Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
„Privind declanşarea procedurii de selecţie a candidaţilor pentru funcţia de procuror-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pentru ocuparea posturilor de execuţie de procuror din cadrul aceleiaşi secţii, Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, este abilitat să aducă la cunoştinţă faptul că:
La data de 12 octombrie 2018 a fost publicat pe site-ul Consiliului, atât la rubrica „Noutăţi” cât şi la rubrica „Concursuri/Alte concursuri”, anunţul privind procedura de selecţie a candidaţilor pentru funcţia de procuror-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pentru ocuparea unui număr de 5 posturi de execuţie de procurori în cadrul aceleiaşi secţii.
Procedura de selecţie a candidaţilor a fost declanşată de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii la data de 12 octombrie 2018, în temeiul dispoziţiilor art. II din O.U.G nr. 90/2018.
Candidaţii pentru funcţiile de conducere şi de execuţie vor depune personal la Direcţia Resurse Umane şi Organizare a Consiliului, cu sediul în Bucureşti, calea Plevnei nr. 141 B, Sector 6, sau prin fax, o scrisoare de candidatură însoţită de orice alte înscrisuri considerate relevante de către candidaţi, până la data de 17 octombrie 2018, inclusiv, urmând ca interviul să aibă loc în intervalul 19-22 octombrie 2018″, se arată într-un comunicat al CSM.