„Într-o opinie adoptată vineri, Comisia de la Veneţia şi-a exprimat îngrijorarea că multe dintre amendamentele la Codul Penal şi la Codul de procedură penală din România slăbesc în mod serios eficienţa sistemului judiciar în lupta împotriva infracţiunilor de corupţie, a infracţiunilor de violenţă şi a criminalităţii organizate”, se arată într-un comunicat al Comisiei.
Comisia de la Veneţia recomandă autorităţilor române să facă o reevaluare a amendamentelor la ambele coduri, printr-un proces de consultare, pentru a se ajunge la nişte propunere legislative stabile şi coerente, cu largă susţinere în societatea românească şi să se conformeze recomandărior Curţii Constituţionale, având în vedere că în 12 octombrie CCR a stabilit că peste 60 de articole ale proiectului de modificare a Codului de procedură penală sunt neconstituţionale, în timp ce constituţionalitatea amendamentelor la Codul penal urmează să fie analizată mai târziu luna aceasta.
De asemenea, Comisia a adoptat cu câteva amendamente opinia preliminară emisă în iulie cu privire la legile justiţiei, opinie potricvit căreia aceste legi vor afecta eficienţa, calitatea şi independenţa sistemului judiciar, cu consecinţe negative asupra luptei anticorupţie.
Preşedintele Klaus Iohannis îi cere lui Tudorel Toader să își dea demisia din funcţia de ministru al Justiţiei, după poziţia Comisiei de la Veneţia privind modificările aduse legilor justiţiei.