Tudorel Toader va prezenta raportul legat de activitatea procurorului general, miercuri, de la ora 18.00. Se pare că data și ora au fost stabilite înainte ca președintele Klaus Iohannis să cheme partidele la consultări.
”Raportul de evaluare a activităţii procurorului general, Augustin Lazăr, va fi făcut public ”într-un termen scurt”, după data de 8 octombrie, a declarat, la Suceava, ministrul Justiţiei Tudorel Toader, la finalul lunii septembrie.
Toader a menționat că în evaluare ar putea să conteze și sesizarea Inspecţiei Judiciare către CSM privind afirmaţia „nişte penali de rang înalt” făcută de Lazăr.
„Pe parcurs, numai de când începe o procedură, până o finalizezi, pot surveni multe elemente, multe noutăţi. În privinţa evaluării ţin şi la următorul lucru. Inspecţia judiciară a sesizat CSM-ul cu privire la acea afirmaţie a procurorului general – nişte penali de rang înalt. Inspecţia judiciară a sesizat Secţia de procurori pornind şi de la faptul că alt demnitar al statului a fost dedus Consiliului de Combatere a Discriminării pentru o sintagmă asemănătoare şi consiliul a considerat că este de natură să discrimineze. Secţia de procurori a spus că nu e o sintagmă discriminatorie, ci este o expresie a libertăţii de exprimare (…) Plenul CSM-ului va trebui să vadă dacă acceaşi sintagmă la un demnitar înseamnă discriminare, iar la un demnitar specializat, jurist, înseamnă libertate de exprimare. Voi participa şi eu la plen. Vom vedea ce se decide”, a spus Toader.
Tudorel Toader a mai spus că înainte de prezentarea raportului va avea o discuţie şi cu Augustin Lazăr. ”Sigur, va avea o discuţie cu mine, dacă dânsul va da curs. Înainte de raport îl voi invita, îl voi servi cu cafea şi vom discuta”, a afirmat ministrul. Dacă Tudorel Toader va cere revocarea procurorului general, cererea va ajunge la preşedintele Iohannis.