Klaus Iohannis în PE: Pentru România aderarea la spaţiul Schengen reprezintă un obiectiv important

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, în plenul Parlamentului European, că UE trebuie să rămână un spaţiu de liberă circulaţie, unde tinerii să poată călători şi studia, iar pentru România aderarea la spaţiul Schengen reprezintă un obiectiv important.
Romania TV
23 oct. 2018, 10:33
Klaus Iohannis în PE: Pentru România aderarea la spaţiul Schengen reprezintă un obiectiv important

„Avem nevoie de o Uniune incluzivă care nu lasă în urmă niciun stat şi niciun cetăţean european. Preşedintele Juncker spunea anul trecut că Europa trebuie să-şi găsească suflul, să respire cu ambii plămâni, cel vestic şi cel estic. Sper că viitorul ne va arăta că Europa are o singur inimă, care bate pentru noi toţi, care ne uneşte de la vest la est şi de la nord la sud, care face ca cetăţenii noştri să se identifice în mod natural ca europeni. Trebuie să ne asumăm acest ideal comun”, a afirmat preşedintele Iohannis.

El şi-a exprimat încrederea că în noua etapă în care va intra UE începând din 2019 şi pe care România o va pregăti împreună cu celelalte state membre va fi una fructuoasă. „Sunt încrezător că summitul de la Sibiu din mai 2019 va reprezenta proiecţia unei Uniuni mai democratice. Depinde de puterea, înţelepciunea şi voinţa noastră, state membre, instituţii europene şi cetăţeni europeni ca acest ideal să devină realitate”, a continuat Iohannis.

Preşedintele a subliniat că viitorul UE nu se poate edifica decât cu implicarea directă a cetăţenilor europeni şi că îşi doreşte ca summit-ul de la Sibiu să fie un moment de sensibilizare pentru cetăţenii europeni.

„Cetăţenii vor măsuri concrete şi rezultate tangibile. Vor veşti pozitive despre pace, securitate şi prosperitate. Cetăţenii trebuie să vadă că lucrăm pentru a proteja şi consolida simbolurile UE: moneda euro, libertatea de circulaţie, spaţiul Schengen. Cetăţenii noştri au nevoie de mai multă coeziune, iar coeziunea nu este doar ambiţia noilor state membre, ci este o necesitate pentru membrii mai vechi”, a mai afirmat Klaus Iohannis.

El a precizat că UE se află astăzi într-un moment de redresare economică.

„Am parcurs un drum lung în ceea ce priveşte libertăţile şi oportunităţile. Nu putem să ne imaginăm UE fără piaţa unică şi fără cele patru libertăţi fundamentale. În acelaşi timp, Europa este şi trebuie să rămână un lider pe plan internaţional în multe domenii, în special în ceea ce priveşte evoluţia tehnologică. Europa are capacitatea de a fi lider în conectivitate. Creşterea şi stabilitatea, competitivitatea depind de cât de ambiţioasă este Europa în ceea ce priveşte digitalizarea. Trebuie să adaptăm şi forţa de muncă la cerinţele pieţei. Trebuie să fim conştienţi că transformarea digitală a societăţii nu poate fi înfăptuită fără investiţii serioase în educaţie. Toţi cetăţenii trebuie angrenaţi în aceste evoluţii, trebuie să fie angajamentul nostru”, a adăugat Iohannis.

Klaus Iohannis a menţionat că UE trebuie să recâştige proprii cetăţeni prin întărirea sentimentului lor de securitate aici, acasă, în interiorul UE.

„UE trebuie să rămână un spaţiu de liberă circulaţie, unde tinerii să poată călători, studia. Pentru România, aderarea la spaţiul Schengen reprezintă un obiectiv important. Acest demers va contribui semnificativ la consolidarea securităţii”, a subliniat preşedintele.

Jean Claude Juncker: Atrag atenţia Guvernului şi Parlamentului României să nu se îndepărteze de principiile statului de drept

Spynews
Despărțire neașteptată în showbiz! Și-au spus adio la nici un an de când au devenit soț și soție. Detaliile divorțului, dezvăluite la Știrile Antena Stars | VIDEO
Bzi.ro
Iuliana Pepene a făcut ravagii, în costum de baie, pe litoral! Imagini incendiare cu blondina de la Antena 1
Fanatik.ro
Cele trei legume care te hidratează indiferent de anotimp. Sunt delicioase și pot fi combinate în numeroase moduri
Capital.ro
Interzis pentru cei care fac ITP-ul. Se face dosar penal. Pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare
Playtech.ro
Iubita lui Selly, fotografiată FĂRĂ haine! Imaginile au APĂRUT pe net
DailyBusiness
Este alertă de ultimă oră! România va fi măturată de furtuni și inundații
Adevarul
Am intrat în sezonul bolilor digestive. Camerele de gardă sunt pline. Medic: „Spălați pepenii înainte de a-i mânca!”
Spynews
Cine este Caterina, noua iubită a lui Alex Bodi. Omul de afaceri a uitat-o pe Ema Uta pentru o tânără de 20 de ani
Spynews
Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea, un nou mesaj după ce a fost pusă la zid: „Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns”
Evz.ro
Alex Bodi, acuzații la adresa fostei iubite. Cei doi se află în Mykonos, dar în hoteluri diferite
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată lumea s-a întrebat despre cine e vorba. EXCLUSIV
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Discuție HALUCINANTĂ între mama și suspectul crimei din Brăila: „Mai mult de 12, 13 ani nu faci”
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cod galben de vijelii în mare parte din țară! Zonele din România în care vor fi ploi torențiale și căderi de grindină
Capital.ro
Cristian Cioacă e terminat. Decizia care îl înfundă pe fostul soț al Elodiei
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
stirilekanald.ro
Descoperirea făcută de oamenii legii, care ar putea rezolva definitiv cazul crimei din Brăila! A fost găsită în casa mamei suspectului
substantial.ro
Ministerul Apărării confirmă: resturi de dronă rusească descoperite în Deltă, lângă Plauru
MediaFlux
Se dau BANI de la stat! SUMELE variază între 2.000 și 5.000 de lei de PERSOANĂ
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!