Mircea Dumitru: Universitatea din Bucureşti se alătură unui proiect ambiţios, acela al reţelei Universităţii Civice Europene

Reţeaua Universităţii Civice Europene îşi propune să se implice în probleme care afectează sistemele de educaţie, schimbările climatice, urbanizarea şi "inechităţile", iar universităţile participante îşi doresc să creeze un spaţiu comun al valorilor şi al resurselor, în care studenţii, profesorii să colaboreze activ şi liber, a afirmat marţi rectorul Universităţii din Bucureşti Mircea Dumitru.
Alina Costache
23 oct. 2018, 14:42
Mircea Dumitru: Universitatea din Bucureşti se alătură unui proiect ambiţios, acela al reţelei Universităţii Civice Europene

El s-a referit la faptul că opt universităţi de top din Europa au decis să creeze o Universitate Civică Europeană, Universitatea din Bucureşti urmând să fie membru al acestui consorţiu european.

„Prin educaţie, prin cercetare şi prin inovare vom atinge dimensiunile care afectează puternic societăţile noastre, astfel încât comunitatea academică, în sensul ei larg, să poată contribui la rezolvarea marilor probleme societale. Ne propunem să ne implicăm în probleme care afectează sistemele de educaţie, schimbările climatice, urbanizarea şi inechităţile. Vrem să creăm un spaţiu comun al valorilor şi al resurselor, în care studentele, studenţii noştri, profesoarele şi profesorii noştri, colegii din universităţi să colaboreze activ şi liber”, a afirmat rectorul UB pe pagina sa de Facebook.

El a spus că reţeaua formată din opt universităţi îşi propune că creeze o comunitate care să elimine graniţele existente astfel încât să contribuie „la o Europă cât mai puternică”.

„Suntem un consorţiu de opt universităţi prestigioase, cu o comunitate academică puternică şi recunoscută, inclusiv prin premii Nobel. Ne propunem să creăm o comunitate care să elimine graniţele existente astfel încât, prin tot ceea ce vom face, să contribuim la o Europă cât mai puternică. În aceste momente, în care Europa traversează momente dificile, vom acţiona pentru dezvoltarea unei cetăţenii europene cât mai active”, a mai afirmat Mircea Dumitru, care a menţionat că UB se angajează să fie un participant implicat în acest proiect multicultural şi multilingvistic.

Opt universităţi de top din Europa au decis să creeze o Universitate Civică Europeană, Universitatea din Bucureşti urmând să fie membru al acestui consorţiu european.

Această reţea va reuni în jur de 384.000 de studenţi şi 55.000 de cadre didactice, alături de alţi membri ai comunităţii universitare.

Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES de Universitatea Bucureşti, consorţiul va încuraja un mediu multilingvistic, aducând împreună vorbitori nativi de engleză, franceză, germană, greacă, italiană, română, spaniolă şi suedeză.

Reţeaua „Universităţii Civice Europene” vine în întâmpinarea proiectului Comisiei Europene de întărire a colaborării şi a mobilităţii academice în spaţiul european, prin intermediul reţelelor de universităţi europene.

DailyBusiness
Gigi Becali, uluit de banii primiți de la Parlament: „Sunt prea mulți!” Suma fabuloasă încasată după doar cinci ședințe
Spynews
Locul de muncă din România cu doar patru luni de program. Angajații primesc salariul tot anul
Bzi.ro
A fost marea iubire a lui Cătălin Botezatu! Au fost amanți timp de 7 ani!
Fanatik.ro
Meteorologii ANM anunță o iarnă cum n-a mai fost în București. Ce se întâmplă: “Așa vor arăta cele mai multe”
Capital.ro
Călin Georgescu a răbufnit. Toți medicii, în stare de șoc: Îi spun că sufăr și el...
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Adevarul
Trump vrea să retragă 20.000 de soldați din Europa. Pentru cei care rămân ar dori o contribuție financiară din partea țărilor europene
wowbiz.ro
Concedieri masive. Angajații care rămân fără loc de muncă la început de an. Posturile, reduse cu 24%
Spynews
Omleta inedită cu care Andreea Bălan își răsfață familia. Fetele ei o adoră și se gătește diferit față de cea clasică
Spynews
Elev român, admis la Stanford: Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României susține parcursul lui Filip Bușcu, membru al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
Evz.ro
Zodii cu sănătatea în cuie. Urmează luni foarte complicate
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
kanald.ro
Cod galben de ceață în România! Lista județelor vizate
Cancan.ro
Dana Roba are iubit nou! A făcut anunțul chiar ea: ”Dragostea nu are vârstă”
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu aruncă bomba. Klaus Iohannis nu mai are scăpare: De neimaginat!
StirileBZI
Călin Georgescu vrea să devină prim-ministru dacă va fi oprit să candideze la prezidențiale! „Câștig 100% în orice scenariu!”
Prosport.ro
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Anda, tânăra de 34 de ani mușcată de câinii flămânzi. Cauza morții, confirmată
substantial.ro
Cel mai mare aisberg din lume se îndreaptă spre insula Georgia de Sud
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE între PUTIN și TRUMP. AMENINȚARE fără PRECEDENT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Turismul somnifer: care este țara care îmbrățișează somnul ca pe o artă