Premierul Viorica Dăncilă și miniștrii Lia Olguța Vasilescu și Eugen Teodorovici s-au întâlnit marți, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai sindicatelor și patronatelor, cărora le-a fost prezentat proiectul de Hotărâre de Guvern privind creșterea salariului minim brut garantat în plată, pe economie: 2.080 de lei/lună, ceea ce înseamnă o creștere netă cu 100 de lei față de actualul.
„Totodată, s-a luat decizia reintroducerii salariului minim brut garantat în plată diferențiat în funcție de nivelul de studii sau de vechimea în muncă, concept care a mai fost aplicat în România înainte de anul 2011: 2.350 de lei brut, adică cu 13% mai mult față de cel câștigat de persoanele fără studii superioare sau cu vechime mai mică de 15 ani”, arată Ministerul Muncii, într-un comunicat de presă.
Ministerul condus de la Lia Olguța Vasilescu menționează că Executivul s-a arătat astfel deschis unei propuneri formulate de sindicate la ultima ședință a Consiliului Național Tripartit, propunere care este și în programul de guvernare.
În urma discuțiilor purtate cu sindicatele și patronatele, s-a ajuns la concluzia unanimă că majorarea salariului minim este necesară, singura divergență fiind asupra datei de la care se va aplica măsura, în condițiile în care sindicatele au solicitat data de 1 noiembrie 2018, iar patronatele – 1 ianuarie 2019.
„Guvernul va lua o decizie în cel mai scurt timp posibil, care va fi comunicată public, astfel încât ordonatorii de credite și companiile din România să pregătească punerea în aplicare a măsurii”, potrivit sursei citate.