Fumatul rămâne una dintre problemele majore de sănătate publică alături de obezitate, alcoolism și consumul de opioide. Mai mult, sondajul multinațional arată o susținere clară a rolului pe care îl au inovația și tehnologia în rezolvarea acestor probleme globale de sănătate.
Dr. Moira Gilchrist, Vice Președinte Scientific and Public Communications, Philip Morris International, a declarat: „Acest sondaj demonstrează că, la nivel global, dar și local, opinia publică este de acord că fumatul reprezintă, în continuare, o problemă gravă de sănătate. Oamenii își doresc să vadă acțiuni de valorificare a oportunităților oferite de alternativele la țigări, bazate pe dovezi științifice. Suntem pe deplin de acord cu această perspectivă. Opinia publică este aliniată la simțul practic, iar sondajul confirmă ceea ce am tot auzit de mai bine de un deceniu”.
Rezultatele au arătat că 90% dintre respondenți din România consideră că producătorii de bunuri de consum au obligația să cerceteze și să inoveze constant produsele lor în beneficiul sănătății publice. Cu toate acestea, doar 21% dintre aceștia consideră că autoritățile au reușit să asigure accesul tuturor la inovații și progres. Evident, societatea nu dorește ca guvernele să blocheze soluțiile promițătoare care pot contribui la rezolvarea unor probleme de sănătate publică.
„Știința este clară. Dovezile arată că adoptarea unui produs fără fum este o alegere mai bună decât continuarea fumatului. Nu putem să nu-i informăm pe fumători despre acest lucru”, a adăugat Dr. Ghilchrist.
Contrar oricăror argumente raționale, industria tutunului a fost descurajată să inoveze și încurajată involuntar să mențină țigările în centrul modelelor lor de business. În pofida acestui lucru, PMI va renunța la angajamentul asumat de a le oferi celor 1.1 miliarde de fumători de la nivel mondial alternative mai bune la țigări, precum și informații despre aceste alternative.
Țările au acum oportunitatea de a implementa reglementări locale bazate pe știință și tehnologie, iar pentru România lucrurile nu ar trebui să fie diferite. Politicile progresive pot proteja în mod eficient sănătatea populației în general, fiind în același timp în beneficiul celor care fumează.
„Ca în cazul oricărei alte probleme globale, de la mediu la obezitate, toată lumea lucrează laolaltă pentru a genera alternative mai bune, pentru a informa populația despre acestea și pentru a-i încuraja pe oameni să-și schimbe mentalitatea. De ce această abordare rațională nu ar trebui să se aplice și tutunului?”, a conchis Dr. Gilchrist.
Apelul clar al societății pentru mai multe informații și acces la alternative mai bune la țigări nu a venit fără condiționari clare, pe care noi le sprijinim. Dintre participanții la sondaj, la nivel global, 92% au fost de acord că aceste produse noi trebuie să fie supuse unor teste științifice robuste înainte de a fi introduse pe piață, iar 91% au declarat că odată ce aceste produse au fost introduse pe piață, impactul lor trebuie să fie monitorizat pentru a se asigura că reduc într-adevăr efectele negative generate de țigări.
Studiu realizat de Ipsos Hong Kong Limited (septembrie 2018); marja de eroare ±0,6% la un interval de încredere de 95%. Toate datele pot fi consultate la https://www.pmi.com/media-center/news/public-supports-alternatives-to-cigarettes.