Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad, Eduard Magold, a declarat, miercuri, pentru News.ro, că agresiunea a avut loc în momentul în care un agent supraveghetor a deschis o celulă pentru ridicarea gunoiului menajer.
„În acel moment, unul dintre deţinuţi i-a cerut supraveghetorului să-i permită să iasă pe hol pentru a-şi procura ţigări de la alţi deţinuţi, dar nu i-a fost permis acest lucru. Deţinutul a devenit agresiv, l-a lovit pe supraveghetor şi a scos din buzunar un ciob pe sticlă, reuşind să-l rănească pe agent în zona braţelor şi pe faţă”, a declarat Magold.
Supraveghetorul a primit sprijin de la un alt deţinut, împreună blocând ieşirea agresorului din cameră.
Ulterior, echipa operativă specială a penitenciarului a intervenit şi l-a imobilizat pe deţinut, care continua să fie agresiv.
Supraveghetorul a primit îngrijiri medicale în penitenciar, rănile sale nefiind grave.
Deţinutul agresor are 21 de ani şi a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru tentativă de omor.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au început o anchetă în acest caz.