Potrivit Poliţiei Capitalei, miercuri seară, Brigada Poliţie Transport Public a fost sezizată de un angajat al metroului că a observat o ceartă între doi bărbaţi, în zona de ieşire de la metrou Piaţa Victoriei.
La un moment dat, unul dintre bărbaţi a scos din geanta pe care o purta un obiect care părea a fi pistol, după care l-a reintrodus în geantă.
Poliţiştii, care au fost informaţi cu privire la cele relatate, s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi pentru identificarea celor doi bărbaţi.