„Sunt foarte fericită să fiu prima jucătoare care primeşte premiul ‘Chris Evert WTA World No.1 Trophy’. Chris este una dintre cele mai mari jucătoare din istoria tenisului şi cred că este minunat faptul că e onorată în acest mod„, a declarat Simona Halep.
Chris Evert a devenit primul lider mondial din istoria WTA pe data de 3 noiembrie 1975 şi s-a menţinut pe locul fruntaş timp de 260 de săptămâni, clasându-se pe locul patru în topul longevităţii jucătoarelor de pe primul loc mondial. După sezonul din 1975, în care a jucat 17 finale şi a câştigat 15 titluri, ea a devenit de asemenea şi prima jucătoare care a deţinut distincţia WTA de „Lider Mondial la Finalul Anului”. Şi-a încheiat cariera în 1989, cu 157 de turnee de simplu câştigate, printre care 18 titluri de Grand Slam, dintre care trei la Wimbledon (1974, 1976, 1981).
„Este o onoare şi un privilegiu ca numele meu să fie dat acestui trofeu. Să fii numărul 1 mondial este cea mai mare realizare în orice năzuinţă. Când eram tânără, visam mereu să câştig un Grand Slam, dar am avut visuri şi mai mari în legătură cu ocuparea primului loc în lume pentru că este nevoie să fii consistentă, concentrată şi să ai o mulţime de victorii de calitate în timpul anului, şi asta, pentru mine, înseamnă să fii o campioană„, a spus, printre altele, Evert la festivitatea care a avut loc vineri.
Simona Halep ocupă pentru a 51-a săptămână în cariera sa primul loc în clasamentul WTA, urcând astfel pe poziţia a zecea în top-ul liderilor all time ai acestei ierarhii, la egalitate cu belarusa Victoria Azarenka.
Simona Halep, absentă de la Turneul Campioanelor din cauza problemelor la spate, are garantat fotoliul de lider WTA până la sfârşitul acestui an, când va ajunge la 60 de săptămâni.
Reprezentanta ţării noastre are un avans de peste 1.500 de puncte faţă de germanca Angelique Keber, care a urcat începând de luni pe poziţia secundă în clasamentul WTA, făcând rocadă cu daneza Caroline Wozniacki.