Reprezentanţi ai evreilor îl acuză pe Donald Trump că ar fi încurajat mişcarea suprematistă a albilor

Un grup de reprezentanţi ai evreilor din Pittsburgh l-a acuzat duminică pe preşedintele american Donald Trump, într-o scrisoare deschisă, că a "încurajat" mişcarea suprematistă a albilor şi că poartă astfel o parte din responsabilitatea pentru atacul sângeros care a avut loc sâmbătă într-o sinagogă din acest oraş, informează luni AFP.
Iulian Tudor
29 oct. 2018, 06:33
Reprezentanţi ai evreilor îl acuză pe Donald Trump că ar fi încurajat mişcarea suprematistă a albilor

Unsprezece oameni, aproape toţi cu vârste peste 60 de ani, au fost ucişi sâmbătă de gloanţele trase de un antisemit de 46 de ani, care a provocat teroare în sinagoga „Tree of Life” din Pittsburgh, din inima cartierului Squirrel Hill. Ucigaşul, arestat şi identificat de autorităţi drept Robert Bowers, a declarat mai târziu că voia „ca toţi evreii să moară”, potrivit Agerpres.

„În ultimii trei ani, cuvintele şi politicienii voştri au încurajat o mişcare naţionalistă a albilor care creşte tot mai mult. Aţi calificat chiar dumneavoastră crima drept una malefică, însă violenţa survenită ieri este rezultatul direct al influenţei voastre”, susţin responsabilii religioşi în scrisoarea lor deschisă.

Citeşte şi ATAC armat în SUA. 11 persoane au murit. Atacatorul a fost reţinut VIDEO

Ei îi cer lui Donald Trump să „denunţe fără rezerve naţionalismul alb”, să „înceteze să vizeze şi să pună în pericol toate minorităţile”, să „înceteze să se ia de migranţi şi de refugiaţi” şi „să se angajeze în politici democratice” care „recunosc demnitatea tuturor”. Atâta vreme cât el nu va face acest lucru, preşedintele american – care şi-a anunţat intenţia de a se deplasa la Pittsburgh – nu este binevenit în oraş, se asigură în scrisoare, potrivit Agerpres.

Măcelul de sâmbătă, cel mai grav atac antisemit din istoria SUA, a suscitat o durere imensă şi a îndoliat comunitatea evreiască americană, cea mai importantă din lume după cea din Israel.

Teoriile conspiraţioniste, inclusiv care acuză că evreii domină guvernul şi lumea finanţelor, sunt curente în cadrul mişcării alt-right, extrema dreaptă americană. Susţinătoare a preşedintelui Donald Trump, această mişcare a câştigat în influenţă în ultimii ani, în special prin intermediul fostului strateg al preşedintelui, Steve Bannon.

Spynews
Ultima imagine cu Andrei Versace în viață. Cum s-a afișat și ce mesaj controversat a transmis cel căruia i se mai spunea și "Regele” fițelor | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
De unde provine, de fapt, carnea de porc de la Auchan. Românii o cumpără pentru că retailerul are mereu oferte, dar puțini se uită și pe etichetă
Capital.ro
Amendă 1.300 de lei, chiar dacă ai documentele la tine. Dreptul legal pe care șoferii NU îl au
Playtech.ro
Primele imagini cu principalul suspect în cazul crimei din Brăila. Noi detalii ies la iveală
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Omul care l-a făcut pe Ceaușescu președinte. Unul dintre cele mai misterioase personaje din istoria românilor, stalinizatorul României
Spynews
Adevărul despre averea lui Andrei Versace. Ce afaceri avea, de fapt, influencerul
Spynews
Cine a fost Andrei Versace. Cunoscut ca și ”Regele Fițelor”, tânărul se lăuda cu o viață de lux și locuia într-un apartament de 600.000 euro | FOTO
Evz.ro
Schimbări la Antena 1. Răzvan și Dani, primii vizați
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Imagini tulburătoare cu trupul neînsuflețit al lui Andrei Versace: zăcea într-o baltă de sânge de zile bune
Cancan.ro
Mama lui Versace, devastată după moartea fiului său! „Măcar și-a găsit el...” Câte sute de euro îi trimitea lunar, pentru cheltuieli EXCLUSIV
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
Se confiscă banii în România. Românii vor fi notificați. Iei amendă de 500 de lei
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Buzz Aldrin Povestește Viața de Cuplu cu Anca Faur la 55 de Ani de la Aterizarea pe Lună
MediaFlux
Cum arăta VILA NUFĂRUL din NEPTUN, unde NICOLAE ȘI ELENA CEAUȘESCU își petreceau verile
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'