„Am hotărât ca miercuri, la plenul reunit, Curtea Constituţională să prezinte raportul legat de referendum, astfel încât procedura să poată fi considerată încheiată. Al doilea subiect important pe care l-am dezbătut şi l-am hotărât este cel legat de nominalizările şi, în final, votul candidaţilor pentru instituţii care sunt în subordinea Parlamentului, cum este Autoritatea de Supraveghere Financiară sau Consiliul Naţional al Audiovizualului. Aici a existat un termen, 23 octombrie, până la care trebuiau depuse candidaturile. Astăzi, 29 octombrie, comisiile trebuia să facă audierea candidaţilor şi ulterior să elaboreze raportul. Din păcate, astăzi nu s-au întrunit comisiile pentru audierea candidaţilor şi ca atare procedura a trebuit să fie reluată. S-a dat un nou termen, 5 noiembrie, termenul de depunere a candidaturilor, iar pe 6 noiembrie va avea loc audierea şi, respectiv, întocmirea raportului, urmând ca miercuri, pe 7 noiembrie, ar urma să fie o şedinţă a plenului reunit, unde să se dea voturile pe aceste candidaturi”, a spus, luni, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, la finalul şedinţei Birourilor permanente reunite.
El a adăugat că în şedinţa Birourilor permanente reunite a fost pusă în discuţie o comunicare, venită din partea senatorului PNL Alina Gorghiu, referitoare la asistenţă din partea Comisiei de la Veneţia pe Codul penal şi Codul de procedură penală.
„Aici au fost puncte de vedere diferite, eu am menţionat faptul că Parlamentul trebuie să îşi arate disponibilitatea de a conlucra, de a colabora cu Comisia de la Veneţia. În timp ce pe legile de reformă ale Justiţiei avizul Comisiei de la Veneţia este unul firesc, pentru că aceste legi au incidenţă cu legislaţia europeană, pentru Codul penal şi Codul de procedură, pe baza principiului subsidiarităţii, aceste legi sunt strict de competenţă naţională. Dar sigur că această solicitare a fost dezbătută, am cerut din partea departamentelor de specialitate de la Cameră şi Senat un punct de vedere. De asemenea, am solicitat grupurilor parlamentare să dezbată această chestiune şi săptămâna viitoare să o tranşăm”, a spus Tăriceanu.