Sfaturi despre cum să-i induci orgasmul garantat partenerei tale

Nu o dată ai văzut-o arcuindu-şi spatele şi ţipând de plăcere. Nu o dată ai auzit-o spunându-ţi că ai fost senzaţional. Însă tot de atâtea ori probabil că te-ai întrebat dacă nu cumva se preface şi simulează orgasmul şi întreaga plăcere despre care povesteşte că a trăit-o. Ca întrebarea chinuitoare să dispară şi tu să fii sigur că nu există niciun dubiu asupra orgasmului pe care i l-ai dăruit, iată câteva sfaturi oferite de specialiştii sexologi de la askmen.com.
Romania TV
15 sept. 2012, 08:18
Sfaturi despre cum să-i induci orgasmul garantat partenerei tale

1. Dă-ţi cu parfum (mai ales cu note de mosc)

Mirosul este cel mai puternic dintre cele cinci simţuri când vine vorba despre sex. Moscul, mai ales, induce mirosul de testosteron, aşa că îi va creşte brusc libidoul. Poate că o să zâmbeşti, însă şi pudra de copii poate avea acelaşi efect, ducând-o cu gândul la copii, deci la procreere. Apoi, în creier centrele de miros şi sex sunt foarte apropiate, aşa că se vor conecta atunci când ea îţi va simţi mirosul.

2. Încălzeşte-i picioarele

Orice bărbat ştie cât de mult îi place unei femei să-şi încălzească picioarele între coapsele partenerului. Şi asta nu e deloc întâmplător: picioarele calde îi dau un plus de confort şi o vor face să se simtă mult mai bine şi relaxată. Şi asta e valabil în toate cazurile, şi dacă vrei s-o vezi complet goală (ceea ce e puţin probabil să se întâmple dacă îi va fi frig), şi dacă luminile sunt complet stinse.

Citeşte mai mult pe sfatulparintilor.ro

Vezi şi Ce nu ştiai despre declanşarea orgasmului la femei

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Duminică, 28 iulie 2024, după ora 8, patru zodii își schimbă destinul. Oportunități, împăcări și noroc din plin pentru acești nativi
Capital.ro
Pierzi instant permisul auto. Se va da ordin UE, lege și în România: Nu se discută
Playtech.ro
Două eleve din România au obținut 2 medalii de argint și 2 de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2024
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Amenzi mari pentru șoferii care nu respectă o regulă mai puțin cunoscută
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Gratis pentru mii de proprietari de casă din România. Primesc și teren. Faci contract cu Primăria
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Primele decese din lume cauzate de virusul Oropouche înregistrate în Brazilia
MediaFlux
BANI în plus la PENSIE. Pensionarii care vor beneficia de 2 MAJORĂRI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!