Raluca Prună: Să ne spună dl Toader care este temeiul legal pe care îşi întemeiază declanşarea procedurii de revocare a procurorului

Fostul ministru al Justiţiei Raluca Prună spune că niciuna din cele trei condiţii prezăvute de lege pentru declanşarea revocării procurorului general nu este îndeplinită şi îl invită pe Tudorel Toader să spună care este temeiul legal pe care îşi întemeiază declanşarea acestei proceduri.
Iulian Tudor
01 nov. 2018, 09:03
Raluca Prună: Să ne spună dl Toader care este temeiul legal pe care îşi întemeiază declanşarea procedurii de revocare a procurorului

„Revocarea procurorului general se poate face pentru una dintre cele trei condiţii prevăzute de lege şi semnificativ aici, sau relevant, singura condiţie pe care domnul Lazăr, procurorul general Lazăr, ar putea să nu o mai îndeplinească la acest moment este calitatea activităţii sale manageriale”, a spus Prună, potrivit news.ro.

Ea a amintit că în 31 august 2017 ministrul Toader a cerut evaluarea activităţii manageriale la Parchetul General, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Inspecţia Judiciară, care este abilitată prin lege să facă un asemenea control, a desfăşurat controlul pe tot parcursul lunii septembrie, iar apoi CSM, tot pentru că aşa prevede legea, şi sesizat cu raportul Inspecţiei Judiciare, aprobă în întregime raportul Inspecţiei Judiciare a cărui concluzie este că managementul la Parchetul General, sub conducerea procurorului general Lazăr, a fost unul eficient. Dacă managementul este eficient şi dacă procurorul general Lazăr nu a fost sancţionat disciplinar, aceasta fiind o altă condiţie pentru a declanşa revocarea – şi în fine a treia condiţie este să nu mai fi îndeplinit acum condiţiile de la numire – deci dacă niciuna din aceste condiţii nu sunt îndeplinite, eu îl invit public pe domnul ministru Toader să ne lumineze, pe jurişti şi pe nejurişti, să ne spună care este temeiul legal pe care îşi întemeiază declanşarea procedurii de revocare a procurorului general”, a declarat, joi, Raluca Prună.

DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Dezvăluire bombă! Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: “Nole a fost primul om care m-a dus într-un bar!”
Capital.ro
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Rezultate parțiale turul 1. Georgescu a sărit în vârf, Ciolacu și Lasconi se luptă pentru locul doi
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care vedeta face paradă
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale 2024. Ce avere are candidatul independent
Cancan.ro
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Doi muncitori surprinși sub un mal de pământ în Brăila: un deces și un rănit grav
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”