Corina Creţu: Sunt şocată că aceste intervenţii în favoarea dezvoltării României au fost exagerat de politizate

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, precizează că este în continuare membru PSD şi reaminteşte că în 2014 a condus lista de candidaţi la europarlamentare a formaţiunii social-democrate.
Romania TV
01 nov. 2018, 19:40
Corina Creţu: Sunt şocată că aceste intervenţii în favoarea dezvoltării României au fost exagerat de politizate

„Cred că este important pentru miile de colege şi colegi, prieteni cu care am împărţit ani de muncă, cu care am lucrat din 1991 şi până în 2014, să spun că sunt în continuare membru PSD. Am fost aleasă deputat şi senator pe listele PSD. În 2014, am condus lista la alegerile europarlamentare, alegeri în care partidul a câştigat 16 mandate din cele 32 care revin României. În noiembrie 2014, am fost propusă comisar european pentru politica regională de către Guvernul PSD (…). După audierea mea de către Parlamentul României şi Parlamentul European, am transmis conducerii de la acea vreme a partidului o scrisoare prin care mulţumeam tuturor membrilor din judeţe pentru faptul că mă aleseseră la Congres vicepreşedinte al partidului, anunţând că am decis să rămân simplu membru de partid şi să mă autosuspend din funcţia de vicepreşedinte. Am explicat că am crescut în acest partid, sunt ataşată valorilor social-democrate europene, dar ca şi comisar european îmi doresc să lucrez cu toate guvernele, indiferent de culoarea lor politică, ceea ce am şi făcut în cei patru ani de mandat”, a precizat Corina Creţu, joi, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Ea a explicat, totodată, motivele pentru care, în calitate de oficial european, a ales în ultima perioadă să aibă discuţii mai dese cu premierii şi miniştri români.

„E adevărat, faptul că a mai rămas puţin până la încheierea mandatului de comisar pentru politică regionala, ca şi a exerciţiului financiar 2014-2020, toate acestea m-au determinat să intervin mai des în ultima perioadă, să discut mai des cu prim miniştrii, miniştrii, să vorbesc public despre necesitatea accelerării implementării proiectelor, in special in domeniul infrastructurii de transport şi sănătate, astfel încât Romania să îşi consume întreaga alocaţie care îi revine de la bugetul Uniunii Europene. Sunt şocată că aceste intervenţii în favoarea dezvoltării României au fost exagerat de politizate. Rămân în continuare la dispoziţia autorităţilor pentru a găsi soluţii şi a contribui împreună la dezvoltarea României şi îmbunătăţirea vieţii de zi cu zi a oamenilor”, a mai scris comisarul european.

Corina Creţu a menţionat că a făcut aceste precizări în contextul în care a aflat că sociologul Marius Pieleanu a afirmat miercuri seară, în cadrul emisiunii „Punctul de întâlnire”, că ea nu mai este membru PSD.

DailyBusiness
Călin Georgescu, candidatul acuzat de înclinări pro-ruse, impact negativ în presa internațională. A devenit subiectul principal al BBC și The Guardian!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Rezultate oficiale vot în diasporă – alegeri prezidențiale 2024. Topul final al voturilor românilor din străinătate! Simion, surclasat de Georgescu și Lasconi
Capital.ro
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai mari
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Candidata USR l-a depășit pe Marcel Ciolacu
Cancan.ro
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă soția lui Călin Georgescu
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Radioterapia în tratamentul cancerului de rect: un pas important în abordarea multidisciplinară
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”