Cineastul ucrainean Oleg Senţov acuzat de terorism a supravieţuit după greva foamei

Cineastul ucrainean Oleg Senţov, închis în Rusia pentru "terorism", asigură că "a supravieţuit" celor 145 de zile de greva foamei, încheiată la începutul lunii octombrie, chiar dacă starea sa de sănătate "nu este încă bună", potrivit unei scrisori trimise unui prieten.
Sânziana Stancu
02 nov. 2018, 10:56
Cineastul ucrainean Oleg Senţov acuzat de terorism a supravieţuit după greva foamei

„Bineînţeles, analizele mele nu sunt încă bune, dar nu sunt nici proaste aşa cum au fost înainte”, a afirmat cineastul ucrainean într-o scrisoare trimisă la sfârşitul lunii octombrie lui Nikolai Chtchour. „Nu vă îngrijoraţi prea mult, am supravieţuit”, a adăugat el.

Cineastul trebuie să urmeze un regim special şi să ia medicamente, dar nu mai primeşte tratament prin perfuzie. În ciuda încetării grevei sale, starea de sănătate a lui Senţov a ridicat îngrijorări, potrivit apropiaţilor săi care amintesc că acesta este un proces destul de complicat. „Pare că este pe cale să se restabilească”, a declarat Nikolaï Chtchour. „Nu există certitudine absolută că totul se va încheia bine. Dar, acum există o speranţă”, a subliniat el.

Oponent al anexării peninsulei Crimeea de către Rusia, el a fost arestat în 2014, la puţin timp după anexarea acesteia de către Federaţia Rusă. A fost condamnat în 2015 de justiţia rusească la 20 de ani de închisoare pentru „terorism” şi „trafic de arme”, la capătul unui proces catalogat drept „stalinist” de ONG-ul Amnesty International.

Cineastul în vârstă de 42 de ani a fost în greva foamei timp de 145 de zile pentru a cere eliberarea tuturor „prizonierilor politici” ucraineni deţinuţi în Rusia.

Potrivit lui Chtchour, Oleg Senţov are destulă energie pentru a lucra la cărţile şi scenariile sale „din care vrea să finalizeze câteva în două luni”.

La finalul lunii octombrie, Parlamentul European i-a decernat lui Oleg Senţov prestigiosul Premiu Sakharov, recompensând „o contribuţie excepţională în lupta pentru drepturile Omului în lume”.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Câți bani câștigi, de fapt, dacă pui 1000 de lei într-un depozit bancar pentru 1 an de zile. Ofertele Banca Transilvania, BCR, BRD, ING, CEC Bank sau Raiffeisen pentru clienți și nu numai
Capital.ro
Amendă de 500 de lei. Este lege pentru toți șoferii: Trebuie să fie vizibil
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
ANALIZĂ. Cât de afectată este imaginea României de scandalul Dianei Șoșoacă în Parlamentul European
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Cum scapi de cel mai urât miros. Soluția este ieftină și o ai în bucătărie
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Trebuie să plătească până pe 30 septembrie. S-a dat ordin în România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Viktor Orban Critică Mandatul Ursulei von der Leyen și Denunță Lideri UE
MediaFlux
⁠Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie. Ce trebuie să respecte orice creștin
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'