Credincioşii sunt revoltaţi de muzica din faţa catedralei. Ei spun că locul ales pentru concert este total nepotrivit.
„Nu este potrivit, ne pare foarte rău. Chiar trebuia respectat acest spaţiu unde este un sfânt lăcaş”, a spus o femeie.
În spatele scenei se află monumentul eroilor căzuţi pe front. Iar scena a fost amplasată chiar pe locul unde sunt trecute numele soldaţilor. Mai mult, organizatorii au ancorat scena cu frânghii prinse de un tun care datează din Primul Război Mondial.
„Era gratuit pentru oraş. E o pleiadă de artişti. Am zis că e păcat ca să nu beneficieze slobozenii de acest spectacol. Ne-am gândit că ar fi bine aici. Mai era o variantă pe stadion, dar după cum ştiţi trebuie să protejăm gazonul acolo”, a declarat Valentin Băcanu, viceprimar municipiul Slobozia.
În fiecare an, la monument, de Ziua Eroilor sunt organizate parade militare in cinstea eroilor care s-au jertfit pe front în Primul Război Mondial, acum muzica militară şi coroanele de flori au fost înlocuite cu mici, bere şi hit-urile verii 2012.
Spectacolul va continua şi duminică, spre disperarea enoriaşilor.