Deputatul Marius Bodea afirmă, într-un comunicat de presă, că proiectul spitalelor regionale de urgenţă a fost convenit în 2014 de Guvernul PSD şi Comisia Europeană, cu o finanţare parţială de 150 milioane de euro din fonduri europene, alţi 150 milioane euro urmând să constituie finanţare de la bugetul naţional.
”Guvernele succesive PSD au ratat toate termenele asumate pentru depunerea documentaţiilor, ajungându-se în situaţia ca suma alocată de UE, 150 de milioane de euro, să fie în pericol de dezangajare. De fapt, iresponsabilii din fruntea României au rămas fără bani la capitolul investiţii şi caută tot felul de scheme pentru a putea amâna realizarea acestor obiective de interes strategic pentru ţara noastră. Faptul că ”eminenţa cenuşie” Vâlcov ne spune că banii de la UE nu sunt suficienţi şi Guvernul vrea să le construiască prin intermediul Parteneriatului Public-Privat este recunoaşterea explicită a incompetenţilor veseli din fruntea Guvernului că au negociat sume prea mici pentru realizarea acestor spitale. Dar adevărul este că au ajuns la fundul sacului şi nu mai au nici măcar cei 150 milioane euro pe care statul român s-a angajat că îi aduce pentru construcţia celor trei spitale regionale”, a declarat liderul liberalilor ieşeni, Marius Bodea.
El consideră că, dacă Dragnea are ”o fărâmă de umanitate şi un strop de respect şi empatie pentru ţara asta”, atunci să nu renunţe la proiectele pentru construcţia spitalelor regionale şi să le spună ”incompetenţilor” din Guvern să nu arunce la coş 150 milioane euro de la UE pentru cele trei proiecte.
”Putem lua cei 150 milioane de la UE şi renegocia diferenţa cu Comisia Europeană dacă a crescut suma necesară pentru finalizarea acestor proiecte. Sunt oameni raţionali şi vor înţelege dacă are cine să le explice. Să le spună Dragnea celor din Guvernul României să ia din banii aruncaţi pe ”Bunuri şi Servicii”, adică ”puşculiţa” camarilei de partid sau să stopeze mituirea angajaţilor publici cu vouchere de vacanţă şi să ii aloce pentru aceste spitale. Să oprească şarada pensiilor speciale, începând cu parlamentarii. Numai pensiile speciale costă statul român 200 milioane euro în fiecare an. Dacă ar stopa acest dezmăţ, în patru ani România ar putea finaliza aceste spitale atât de necesare sănătaţii românilor”, consideră deputatul liberal.
Potrivit liderului PNL Iaşi, Marius Bodea, soluţia parteneriatului public-privat propusă de PSD arată eschivarea guvernanţilor în ceea ce priveşte alocarea de bani pentru spitalele regionale, el arătând că de fapt este ”un anunţ sumbru că aceste obiective nu se vor mai realiza niciodată”.