Tăriceanu, despre dosarul privind mita de 800.000 de dolari: La DNA nu s-a schimbat nimic, se dau informaţii false

La DNA nu s-a schimbat nimic, se scurg informaţii pe surse juridiciare către presă sau se dau informaţii false, a susţinut  preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, într-un interviu pentru Mediafax, publicat şi pe contul de Facebook al preşedintelui Senatului. 
Romania TV
09 nov. 2018, 09:58
Tăriceanu, despre dosarul privind mita de 800.000 de dolari: La DNA nu s-a schimbat nimic, se dau informaţii false

„La DNA nu s-a schimbat absolut nimic. Continuă să fie scurse informaţiile către presă pe surse judiciare, se dau informaţii false, se fac tot felul de presiuni pentru condamnarea unei persoane în opinia publică înainte de a fi judecată. Fenomenul pe care toţi l-am denumit telejustiţie este brevet marca DNA şi se demonstrează şi în cazul de faţă.

Am aflat în ultimele 24 de ore, din surse bine informate, de la diferite canale de televiziune, că aş fi luat mită. Întâi, două milioane de euro, apoi 800.000 de dolari, după aceea 10% din comisionul din contract, după aceea 4 milioane. Ei bine, împotriva unei astfel de campanii de ştiri false, care este de fake news, promovată de DNA, eu nu am cum să mă apăr dintr-un motiv foarte simplu. Pentru că eu până în acest moment şi cel mai probabil până săptămâna viitoare, eu nu am posibilitatea să consult dosarul şi să văd care sunt acuzaţiile care mi se aduc.

Prin urmare sunt obligat, în condiţiile în care DNA scurge ilegal informaţii, să mă refer la ceea ce a apărut în spaţiul public”, a susţinut Călin Popescu Tăriceanu.

Realitatea e că nu am luat niciun ban, niciun leu mită sau alte foloase din partea sau în cadrul acestei afaceri denumite Microsoft. Acum, sigur că sunt supărat şi enervat pentru că nu am cum să demonstrez aceste lucruri, decât în măsura în care voi avea acces la dosar, dar tehnica aceasta de a scurge informaţiile către presă, de a se crea o percepţie defavorabilă, am văzut-o şi în cazul precedentului dosar pe care l-am avut, de mărturie mincinoasă, în care am fost achitat.

Aşadar, mă aştept şi acum ca, în pofida faptului că s-a anunţat că sunt 72 de volume, deci probabil sute, dacă nu chiar mii de pagini, dosarul să fie subţire şi să se bazeze pe „există suspiciuni rezonabile”, „sunt persoane care declară sub acoperire, sub identitate protejată”, cu presiuni asupra lor, doar, doar vor putea să însăileze ceva”, a mai susţinut preşedintele Senatului.

DNA: Călin Popescu Tăriceanu, acuzat că a primit mită 800.000 de dolari de la o companie austriacă

Dosarul pentru care s-a cerut încuviinţarea urmăririi penale a preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, „s-a constituit în 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii DNA la cerea autorităților judiciare austriece”, a anunţat DNA. Concret, Tăriceanu este suspectat că „ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, foloase materiale în valoare de aprox. 800.000 USD de la reprezentanții unei companii austriece, în schimbul demersurilor depuse de acesta în exercitarea funcției, astfel încât să se încheie mai multe acte adiționale la un contract comercial derulat de companie”. Banii ar fi ajuns la demnitar în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.

Vicepreședintele Senatului Claudiu Manda a declarat, joi, că solicitarea de avizare a începerii urmăririi penale a lui Călin Popescu Tăriceanu a ajuns la secretariatul conducerii Senatului miercuri la ora 15.10, fiind vorba despre un referat cu 73 de volume de documente care conțin între 150- 300 de pagini.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai