Ponta: Din cele 11 puncte asumate în discuţiile cu preşedintele CE au fost respectate 10 şi jumătate

Premierul Victor Ponta a declarat că din totalul celor 11 puncte asumate spre îndeplinire în discuţiile cu preşedintele Comisiei Europene au fost respectate doar "10 şi jumătate" şi a făcut referire la cazurile parlamentarilor Sergiu Andon şi Mircea Diaconu.
Romania TV
16 sept. 2012, 19:35
Ponta: Din cele 11 puncte asumate în discuţiile cu preşedintele CE au fost respectate 10 şi jumătate

Pe lista punctelor asumate de partea română în discuţiile din vara acestui an dintre premierul Victor Ponta şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, s-au aflat şi cele privind demisia membrilor Parlamentului care au primit decizii finale privind incompatibilitatea, conflictul de interese sau corupţie la nivel înalt şi numirea unor miniştri împotriva cărora să nu fi fost formulate decizii că nu respectă criteriile de integritate, ca şi obligaţia celor care nu respectă aceste criterii de a părăsi posturile.

Întrebat la Antena 3 dacă apreciază că toate cele 11 puncte asumate au fost respectate, premierul a răspuns: „10 şi jumătate”.

„Unul din cele 11 puncte se referea la cei doi parlamentari care au fost declaraţi incompatibili de către justiţie. Unul dintre ei este domnul Andon, un om pe care eu îl respect foarte mult şi un jurist extraordinar, care, sigur, aşa au fost lucrurile, a pierdut în instanţă procesul, iar Camera Deputaţilor a luat deja o decizie pe care sincer o regret enorm, pentru că îl cunosc pe omul Sergiu Andon. A doua decizie este şi mai dureroasă, pentru că al doilea aflat în această situaţie este un om iubit de foarte mulţi români: senatorul Mircea Diaconu, care a fost declarat incompatibil. E foarte greu, ce pot să-i spun domnului Diaconu ? «Dom’ne, Comisia Europeană nu ştie cine e Mircea Diaconu, nu ştie ce a făcut pentru români, nu ştie cât de popular este»…este nedrept”, a spus Ponta.

El a adăugat că este convins că o parte din acele puncte au fost trimise chiar de la Bucureşti, arătând că ştie „numele doamnei care s-a ocupat de chestia asta” şi că astfel de „răutăţi” sunt condamnabile.

În 2011, inspectorii ANI au sesizat Parchetul ICCJ în legătură cu incompatibilitatea în care s-ar fi aflat pe atunci senatorul Mircea Diaconu, care ocupa simultan şi funcţia de director al Teatrului Nottara din Bucureşti. ANI a reclamat totodată şi un posibil conflict de interese în care s-ar fi aflat Diaconu, care, din poziţia de director al teatrului, a promovat-o pe soţia sa în funcţia de regizor artistic al instituţiei, realizând, potrivit procurorilor, „în mod direct un folos material pentru soţia sa”.

Pentru aceste fapte procurorii au început, în 4 ianuarie 2012, urmărirea penală împotriva lui Diaconu.

În 18 iunie, Diaconu a luat la cunoştinţă de extinderea cercetărilor în cazul său, iar a doua zi şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Cuturii.

Demisia sa a survenit hotărârii irevocabile a instanţei supreme, potrivit căreia Mircea Diaconu a fost declarat incompatibil, întrucât a fost simultan senator şi director al Teatrului Nottara.

În ceea ce-l priveşte pe deputatul conservator Sergiu Andron, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis irevocabil, în luna aprilie, că acesta este incompatibil cu calitatea de parlamentar, întrucât a fost avocat într-un proces de corupţie, judecătorii admiţând astfel raportul de constatare al inspectorilor de integritate.

Decizia ICCJ a survenit sesizării din iunie 2009 a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în urma căreia inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au constatat că Sergiu Andon a devenit incompatibil cu statutul de parlamentar întrucât a acordat, ca avocat, asistenţă juridică unui învinuit într-un dosar penal de corupţie.

Conform legii, cei declaraţi în incompatibilitate trebuie să renunţe la funcţia pe care o ocupă şi nu mai pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie publică timp de trei ani.

Plenul Camerei a aprobat, marţi, cu 220 voturi „pentru”, 5 „împotrivă” şi 11 abţineri, încetarea mandatului de deputat al lui Sergiu Andon.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că subiectul legat de neridicarea imunităţii parlamentare a doi foşti miniştri a fost amintit la întâlnirile de la Bruxelles şi a menţionat că va avea o discuţie cu premierul Victor Ponta pe această chestiune.

Băsescu a fost întrebat, în conferinţa de presă de la Bruxelles, dacă oficialii europeni au făcut vreo referire la faptul că au fost respinse în Camera Deputaţilor solicitările de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva a doi parlamentari şi cum crede că va fi următorul raport CE.

„Cred că va fi un raport bun, pentru că noi trebuie să înţelegem că nu păcălim pe nimeni. Asta tot spun. Nu vom putea spune că justiţia este independentă, dacă noi blocăm accesul justiţiei la a întreba, că justiţia nu a cerut nici să condamne, a cerut să întrebe nişte politicieni, ca să nu spun să ancheteze, să dea o declaraţie: e adevărat, nu e adevărat. Deci, pentru europeni, aceasta este o împiedicare a justiţiei, dar o să încerc să-i conving pe cei de acasă, legat de acest lucru”, a spus el.

„Vreau să vă precizez foarte clar: nu a fost un subiect pe care cineva să fi bătut monedă, cu cei doi foşti miniştri cărora nu li s-a ridicat imunitatea, ci, pur şi simplu, a fost amintită. Dar eu înţeleg limbajul diplomatic şi nu trebuie să te faci că nu ai auzit”, a mai spus el.

Întrebat cum crede că se poate „îndrepta” această situaţie, Băsescu a spus: „Nu ştiu, o să discut cu premierul Ponta, să vedem cum o îndreptăm, că nu eu am semnat to-do list”.

Camera Deputaţilor a respins, marţi, solicitările de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva foştilor miniştri Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Prezența la vot – Alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Aici poți vedea LIVE rezultatele de la BEC. Au votat peste 600.000 de români
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Cel mai norocos ritual pentru fiecare semn zodiacal
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la vot în timp real
substantial.ro
Drone neidentificate observate deasupra bazelor aeriene din Marea Britanie
MediaFlux
CUTREMUR în ROMÂNIA chiar de ALEGERI!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy