„Rezolutia impotriva Guvernului Romaniei a trecut in Parlamentul European cu 473 voturi PENTRU ( PPE, Socialisti, Alde, Verzi) si 151 impotriva ( extremisti, radicali etc)! Prima data de la aderarea tarii noastre la Uniunea Europeana – suntem alaturi de Ungaria lui Viktor Orban (şi totusi mult mai rau)!„, a scris Victor Ponta, pe Facebook.
Plenul Parlamentului European a adoptat marţi, 13 noiembrie, rezoluţia cu privire la statul de drept din România. Au fost 473 de voturi pentru, 151 împotrivă şi 40 de abţineri.
Citeşte şi Parlamentul European îi cere oficial lui Klaus Iohannis să denunţe protocoalele din justiţie
Parlamentul European se declară „profund preocupat de revizuirea legislaţiei judiciare şi penale din România, îndeosebi din cauza posibilităţii ca aceasta să ducă la subminarea structurală a independenţei sistemului judiciar şi a capacităţii acestuia de a combate eficient corupţia din România, precum şi la slăbirea statului de drept„, se arată în rezoluţie, redactată de reprezentanţi ai grupurilor politice din legislativul comunitar.
De asemenea, documentul „condamnă intervenţia violentă şi disproporţionată a poliţiei în timpul protestelor de la Bucureşti din august 2018”.