Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în primele 10 luni

Numărul autoturismelor noi înmatriculate în România în primele 10 luni ale anului a ajuns la 113.331 de unităţi, în creştere cu 27,62% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, în timp ce înregistrările de autoturisme rulate au depăşit 390.400 de unităţi, în scădere cu 8,36%, arată statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), publicată marţi.
Alina Costache
13 nov. 2018, 12:44
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în primele 10 luni

Conform datelor centralizate, la nivelul lunii octombrie, au fost înregistrate 6.736 de autoturisme noi, ceea ce reprezintă o scădere de 32,88% comparativ cu aceeaşi lună din anul precedent. În acelaşi interval de referinţă, înmatriculările de autoturisme second hand a fost de 43.493 de exemplare, mai puţine cu 8,64%, de la an la an.

În octombrie, cele mai multe solicitări de maşini noi au vizat mărcile: Dacia, cu 1.901 de unităţi (-33,72% faţă octombrie 2017), Skoda (803 unităţi, -16,18%), Ford (586 unităţi,-16,76%), Volkswagen (531 exemplare, -40,34%) şi Hyundai (483 unităţi, -43,32%).

În acelaşi timp, cea mai redusă frecvenţă a înmatriculărilor de autoturisme noi s-a consemnat în cazurile: Alfa Romeo, smart şi SsangYong (câte 8 unităţi), Subaru (5), DS (4), Ford-CNG-Technik (2), ARO, Aston Martin, Lamborghini, Maserati şi Mercedes-benz (câte o unitate).

Potrivit DRPCIV, în perioada ianuarie – octombrie 2018, din totalul celor 113.331 de autoturisme noi înmatriculate în România, cele mai multe au fost: Dacia (31.207 unităţi, +26,60% faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut), Renault (9.514 unităţi, +49,71%), Skoda (9.571 unităţi, +24,10%), Volkswagen (8.984 unităţi, +6,47%), Ford (8.091 unităţi, +14,38%), Opel (6.976 unităţi, +44,67%), Toyota (4.135 unităţi, +26,65%) şi Mercedes-Benz (3.725 unităţi, +6,25%).

În ceea ce priveşte înmatriculările de autoturisme rulate, statistica DRPCIV relevă că, în primele 10 luni ale anului, acestea au ajuns la 390.411 de exemplare, în scădere cu 8,36%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017.

La acest capitol, cele mai multe înmatriculări s-au înregistrat la: Volkswagen (98.082 exemplare, -12,14%), Opel (40.995 unităţi, -23,14%), BMW (37.961 unităţi, +0,68%), Audi (36.628 exemplare, -3,17%), Ford (35.768 unităţi, -15,40%), Mercedes-Benz (20.472 unităţi, -4,85%), Skoda (17.726 unităţi, +3,73%) şi Renault (16.735 unităţi, -11,92%).

Datele DRPCIV relevă că parcul auto naţional din România ajunsese, la finele anului 2017, la peste 7,635 milioane de unităţi, în creştere cu 8,91% faţă de anul precedent. Din acest total, peste 1,320 milioane de vehicule erau înmatriculate în Bucureşti.

DailyBusiness
Decizie de ultimă oră în CSAT. Ce se întâmplă cu primul tur al alegerilor
Spynews
Călin Georgescu a fost favorizat de TikTok, conform CSAT. Cum a ajuns, de fapt, viral candidatul la Alegerile Prezidențiale 2024
Bzi.ro
Ce îi rezervă astrele lui Călin Georgescu: Ce semnifică anul său de naștere
Fanatik.ro
Cele trei zodii care vor avea săptămâni de poveste. Primesc vești bune și le așteaptă măriri de salariu
Capital.ro
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Playtech.ro
Concluzia CSAT: TikTok l-a favorizat pe Călin Georgescu. Atacuri cibernetice și manipularea procesului electoral
DailyBusiness
Prime de Crăciun 2024. Categoria de angajați lăsaţi fără 3.000 de lei de sărbători
Adevarul
Ce va face Vladimir Putin dacă Ucraina obține arme nucleare: „Vom folosi absolut toate mijloacele de distrugere ale Rusiei”
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Primele imagini cu Fane Văncică în libertate! Interlopul a fost eliberat după ce a fost condamnat la închisoare, după ce s-a filmat în timp ce își maltrata amanta
Spynews
Condamnare cu închisoarea pe viață pentru un bărbat din Arad. Criminalul l-a împușcat pe presupusul amant al soției, apoi l-a înjunghiat cu o șurubelniță
Evz.ro
Actor mort pe scenă. Fanii sunt în stare de șoc
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
kanald.ro
CSAT a dat verdictul: ,,Au existat atacuri cibernetice”. Cum a influențat TikTok-ul procesul electoral
Cancan.ro
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi văd copilul. Un singur lucru mi-a spus'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu, ELIMINAT?! Anunț acum câteva minute: Am primit fotografiile
StirileBZI
Fumatul va fi interzis pentru aceste persoane! Nu mai pot cumpăra țigări!
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu Mădălina Ghenea. Cum se menține în formă
stirilekanald.ro
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
substantial.ro
Confuzie și termene imposibile după decizia CCR privind renumărarea voturilor prezidențiale
MediaFlux
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE! Călin Georgescu CERE URGENT votanților săi după decizia de RENUMĂRARE A VOTURILOR
Shtiu.ro
Fabulos! Ce simbolizează cravata purtată de Călin Georgescu în studioul televiziunilor?
Puterea.ro
Sharon Stone critică dur alegătorii americani după realegerea lui Trump: „ignoranți și needucați”