Carmen Dan le-a cerut şefilor din poliţie „atitudine, pregătire, prezenţă în stradă”

Şefii structurilor centrale şi teritoriale ale Poliţiei Române au participat, luni şi marţi, în judeţul Braşov, la Convocarea anuală. Ministrul Carmen Dan le-a spus participanţilor că "lipsurile de personal şi de logistică nu pot reprezenta argumente permanente atunci când întâmpinăm diverse probleme" şi a solicitat şefilor structurilor judeţene de poliţie "atitudine, pregătire, prezenţă în stradă".
Romania TV
13 nov. 2018, 16:00
Carmen Dan le-a cerut şefilor din poliţie

Convocarea anuală cu şefii structurilor centrale şi teritoriale ale Poliţiei Române a avut loc, luni şi marţi, în judeţul Braşov, potrivit News.ro.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a participat la această activitate, marţi, subliniind atât aspectele pozitive, cât şi cele care necesită a fi îmbunătăţite în perioada imediat următoare, se arată într-un comunicat al ministerului.

„Consider un plus pentru Poliţie faptul că s-a stabilizat mare parte din management, că s-au organizat concursuri şi foarte mulţi şefi de unităţi s-au definitivat pe funcţii, că am încadrat oameni şi că am adus un număr consistent de maşini în parcul auto. Iar cel mai important lucru este că v-aţi atins principalul obiectiv din programul de guvernare – creşterea nivelului de siguranţă al cetăţeanului”, a spus Carmen Dan.

Pe de altă parte, ministrul Carmen Dan a afirmat că „lipsurile de personal şi de logistică nu pot reprezenta argumente permanente atunci când întâmpinăm diverse probleme”, motiv pentru care a solicitat şefilor structurilor judeţene de poliţie „atitudine, pregătire, prezenţă în stradă”.

De asemenea, potrivit MAI, s-a discutat şi despre faptul că, până la finalul anului, se va adopta legea privind autoritatea poliţistului. Principalul avantaj este acela că intervenţiile poliţiştilor nu vor mai putea fi speculate întrucât regulile de acţiune vor fi cuprinse în actul normativ, aşadar vor fi publice.

„Ceea ce nu a putut fi cuprins în lege este atitudinea. Atitudinea nu o putem schimba prin norme, ci numai prin conduită. Cu cât este mai transparentă conduita noastră, cu atât mai mult ar trebui să apară o schimbare de atitudine. Dacă până acum ne puteam ascunde acţiunile în spatele unor proceduri netransparente, de acum aceste acţiuni sunt explicit prevăzute în lege. Aşadar, ca să dau un exemplu: dacă în lege se prevede cum se face o legitimare, atunci mă aştept ca legitimarea aceea să o faceţi ca la carte. Atitudinea înseamnă şi curaj. Curajul de a schimba câte ceva, de a încerca abordări noi, de a genera proiecte pilot, de a le valida şi apoi generaliza. Atitudinea înseamnă să gândeşti altfel! Şi vreau ca voi la nivelul conducerii să începeţi să gândiţi altfel”, a solicitat Carmen Dan.

De asemenea, ministrul a abordat subiectul pregătirii angajaţilor Poliţiei Române, transmiţându-le şefilor inspectoratelor judeţene de poliţie că, dacă nu vor intensifica activităţile de pregătire, vor fi „primii responsabili” în cazul în care subordonaţii lor vor ”acţiona greşit”.

„Prezenţă în stradă presupune o bună planificare, o bună analiză de risc, în general un bun management”, a mai afirmat Carmen Dan.

Ministrul le-a comunicat celor prezenţi la convocare aşteptările pentru perioada următoare, printre care se numără buna gestionare a evenimentelor din acest sfârşit de an, a evenimentelor ocazionate de Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi o bună prioritizare a obiectivelor anului 2019.

La activităţile din judeţul Braşov au mai participat echipa de conducere a Poliţiei Române, inspectorii-şefi ai inspectoratelor de poliţie judeţene, directorul general al Poliţiei Capitalei, directorii şi şefii structurilor centrale ale Inspectoratului General al Poliţiei Române, reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Public, organizaţiilor sindicale şi organizaţiei profesionale.

În cadrul evenimentului, au fost dezbătute teme de interes pentru conducătorii unităţilor teritoriale de poliţie, pe specializări, planuri de viitor şi soluţii de îmbunătăţirea activităţii.

De asemenea, s-a discutat despre accelerarea procedurilor de scoatere la concurs şi încadrare a funcţiilor de conducere, pentru asigurarea managementului unităţilor de poliţie, precum şi de acomodarea la locul de muncă a absolvenţilor şcolilor de poliţie, arată Poliţia Română.

Raportul rezultat în urma acestei întâlniri va fundamenta acţiunile instituţionale viitoare, în vederea realizării obiectivelor Poliţiei Române şi pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a misiunilor din perioada următoare.

Spynews
Surpriza anului în televiziune! O emisiune fenomen, un brand în presa de monden, revine în curând! Antena Stars pregătește lovitura
Bzi.ro
Andreea Bălan, provocatoare într-un costum de baie minuscul! A făcut senzație pe plajă, la 40 de ani
Fanatik.ro
Orașul celebru din România care s-a depopulat masiv. E considerat o adevărată perlă a turismului românesc, vizitat de sute de mii de turiști, dar părăsit de locuitori, mai are doar 4.060
Capital.ro
Mașinile care nu vor mai fi înmatriculate de la 1 septembrie. Intră în vigoare noul standard Euro 6e
Playtech.ro
WOW cum arată casa lui Alain Delon din Franța. E UNICĂ în lume, nimeni NU are așa vilă
DailyBusiness
NOUA METODĂ DE FRAUDĂ prin care șoferii rămân fără bani
Adevarul
Portretul șefului FSB care ar putea ajunge pe scaunul lui Vladimir Putin
Spynews
A fost înregistrat primul deces din cauza virusului West Nile în România. Alți doi pacienți au ajuns la spital, iar unul dintre ei e în stare gravă
Spynews
Lovitură grea pentru Brad Pitt! Fiica Angelinei Jolie a renunțat oficial la numele tatălui ei
Evz.ro
Anul școlar 2025-2026 vine cu noi standarde. Evaluarea elevilor se schimbă radical
Ego.ro
Singura femeie care l-a părăsit pe Alain Delon i-a înnebunit pe bărbați cu trupul ei! FOTO incredibile, la 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. E gata să se dezbrace total. „Cred că sunt hot. Vreau să-mi arăt corpul”
wowbiz.ro
Vacanța de vară, prelungită! Anunț de ultimă oră pentru elevi
Cancan.ro
Imagini tulburătoare cu ispita Diandra pe Instagram! Ireal cum arată după ultima intervenție estetică
Playsport.ro
Cum a fost surprins Rică Răducanu la terasa pe care o are la Neptun. Celui care l-a filmat nu i-a venit să creadă
kanald.ro
Doctorițele de la Spitalul Sfântul Pantelimon, acuzate de omor, au fost eliberate din arestul preventiv! Declarațiile făcute de ministrul Sănătății, după decizia instanței
Capital.ro
Decizia ISTORICĂ luată de PUTIN azi, 20 august. E pentru prima oară. Rușii nu uită
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Românca și-a părăsit soțul în America și se iubește cu un milionar celebru!
stirilekanald.ro
"A strigat 'tati' și..." Tatăl băiețelului de 8 ani mort la cursurile de înot, mărturii cutremurătoare
substantial.ro
Lansetele Okuma: performanță și inovație pe malul apei
MediaFlux
Anunț pentru pensioari. Ce se întâmplă cu seniorii care au primit decizii pe minus
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...