DIICOT a deschis un dosar pe legea privind combaterea terorismului în cazul atacatorului de la Brăila

Procurorii DIICOT au deschis, miercuri, un dosar pe legea privind combaterea terorismului în cazul bărbatului de la Brăila care a rănit, duminică, zece persoane.
Romania TV
14 nov. 2018, 12:32
DIICOT a deschis un dosar pe legea privind combaterea terorismului în cazul atacatorului de la Brăila

Surse Agerpres au precizat că procurorii de la Serviciul Teritorial Galaţi al DIICOT s-au sesizat din oficiu cu privire la posibila săvârşire a unor infracţiunilor prevăzute de Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, fiind vorba de un dosar distinct de cel deschis la Tribunalul Brăila.

Suspectul, aflat în arest preventiv, urmează să fie audiat şi de procurorii Serviciului Teritorial Galaţi al DIICOT.

Planul atacatorului de la Mall Brăila, Marius Valentin Parfenie, în vârstă de 20 de ani, care a rănit zece persoane duminică, era să omoare cât mai mulţi români şi apoi să se sinucidă, potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al Tribunalului Brăila.

Judecătorii au apreciat că incidentul de la Brăila se află la limita unui atentat terorist, având în vedere că Marius Valentin Parfenie a acţionat în baza unui plan stabilit înainte, ba mai mult, şi-a anunţat intenţiile cu o zi înainte prin mai multe bilete scrise în acest sens, care se găsesc în momentul de faţă la dosarul cauzei.

„Acţiunile au avut menirea a atrage atenţia asupra unui aspect, a unei idei, în general unei idei extremiste/radicale, ori pentru a schimba ceva în ordinea unei societăţi, inclusiv în deciziile din domeniul politic, toate acestea fiind prevăzute expres de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, iar în cazul de faţă, scopul final şi declarat chiar de inculpat al acţiunilor sale a fost acela de a extermina cât mai mulţi români, care nu se circumscriu ideii sale de calitate umană, aşa cum inculpatul a văzut că sunt oamenii în Suedia, de exemplu (acolo unde ar fi lucrat, conform propriilor declaraţii), inculpatul declarând, la momentul prinderii sale de către cetăţeni, că ‘trebuie să curgă sânge în ţara asta’, ‘sunt un terorist’ etc., relevante fiind sub acest aspect şi ideile radicale pe care inculpatul le-a expus în biletele scrise olograf chiar de către el şi care se află la dosarul cauzei”, precizează Tribunalul Brăila.

Luni, Tribunalul Brăila a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Marius Valentin Parfenie, care a rănit zece persoane, şapte în parcarea mall-ului din Brăila, doi pietoni aflaţi pe centura oraşului şi a înjunghiat un bărbat căruia i-a furat maşina.

Parfenie a fost condamnat în 2017 de Judecătoria Brăila la 6 luni de supraveghere ca măsură educativă, pentru comiterea în 2015, pe vremea când era minor, a infracţiunii de lovire sau alte violenţe, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan.

Marius Valentin Parfenie şi tatăl său au bătut cu ranga un bărbat până l-au băgat în spital, tatăl acestuia fiind condamnat la rândul lui la 8 luni de închisoare.

Spynews
Momente de groază în Satu Mare! A fost descoperită o bombă neexplodată într-o zonă foarte circulată | FOTO
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Când se schimbă vremea. Meteorologii ANM vin cu noi vești proaste
Capital.ro
Cutremur în România. Ion Iliescu a primit decizia. Procurorii n-au avut milă
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
Star Matinal. Cum se simte Mihai Leu, după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate serioase. A ajuns la spital de trei ori în prima parte a anului
Spynews
Marina, femeia găsită moartă în propriul cabinet stomatologic, a luptat pentru viață până în ultima secundă. Detalii tulburătoare despre crima din Brăila
Evz.ro
Șoșoacă ne aruncă în lumea a treia. Niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Cum arăta Iustina Loghin de la Insula Iubirii, înainte de operațiile estetice făcute cadou de Cornel 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Peste 2,5 milioane de români primesc 250 de lei în luna august. Categoria de persoane ce se bucură de mai mulți bani de la stat
Capital.ro
Vor plăti mai puțin. Decizie pentru cei care alimentează cu motorină. Ordin la Guvern azi, 18 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Scrisoarea de garanție bancară – un instrument financiar din ce în ce mai popular în România
MediaFlux
REDUCERI la facturile de ENERGIE ELECTRICĂ
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'