Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus, joi, reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Georgică Daniel Mustocea, Alexandru Lazăr şi Ionel Octavian Mustocea, pentru trafic ilicit de droguri de risc în formă continuată şi deţinere fără drept de droguri de risc în vederea consumului propriu, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.
Astfel, procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, au făcut, miercuri, nouă percheziţii domiciliare simultane, în judeţul Dâmboviţa, pentru destructurarea celei mai importante grupări infracţionale specializate în producerea şi vânzarea de cannabis, în Capitală.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite trei culturi indoor de cannabis, în diverse stadii de maturitate, în greutate totală de aproximativ 278 de kilograme, sisteme complete de întreţinere a culturii indoor de cannabis, aproximativ patru kilograme de cannabis (inflorescenţă, masa vegetala vrac), sisteme complete de preparare şi ambalare a produselor cannabice (vidare, presare, uscare), 7.800 de lei susceptibili a proveni din traficul de droguri, 7 telefoane mobile, cartele sim şi un cântar electronic de mare precizie.
Potrivit DIICOT, din cercetări a reieşti că membrii reţelei, formată din şapte persoane, au investit sume foarte mari de bani, de ordinul sutelor de mii de euro, cumpărând imobile şi terenuri, în mediul rural din judeţul Dâmboviţa, unde au înfiinţat culturi indoor de cannabis, dotate cu cele mai performate sisteme de întreţinere şi stimulare a creşterii şi producţiei. Inculpaţii au cumpărat imobile în apropierea culturilor, separat de acestea, unde locuiau efectiv, ducând o viaţă aparent normală.
De îngrijirea acestor culturi se ocupau personal membrii reţelei, prin rotaţie, după un grafic bine stabilit, orice deplasare la locaţii fiind atent supravegheată şi verificată.
DIICOT susţine că, în urma unei evaluări, a rezultat că, în ultimii trei ani, această reţea a produs şi distribuit în Capitală şi în judeţele limitrofe peste două tone de produse cannabice.
Pentru a-şi spori veniturile, inculpaţii au înfiinţat în zona de interes o hală cu instalaţii complexe prin care se produc criptomonede (RIG-uri de minat).
Având în vedere că toate aceste activităţi presupuneau un consum crescut de energie electrică, membrii reţelei au înfiinţat şi folosit instalaţii complexe ilegale prin care s-au branşat improvizat la reţeaua de joasă tensiune, sustrăgând energie.
Cei trei bărbaţi au fost prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, aceasta fiind acceptată.
De asemenea, faţă de inculpaţii Marcel Ovidiu Ostafi, Ionel Mihăiţă Ioniţă Andreescu, Johann Kelp şi Viorel Mustocea procurorii DIICOT au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti.
Acţiunea a fost desfăşurată cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române -Brigada Specială de Intervenţie Bucureşti „Vlad Ţepeş”.