Autorităţile se aşteaptă ca aproximativ 150.000 de persoane să ajungă la Alba Iulia pentru a participa la manifestările dedicate Centenarului, însă oraşul cu o populaţie de sub 65.000 de locuitori nu are capacitatea de cazare pentru zeci de mii de oameni care se presupune că vor sta două-trei nopţi, scrie news.ro.
În hoteluri şi pensiuni, locurile de cazare sunt rezervate de un an, iar puţinele camere disponibile, listate pe platforme online de specialitate, au preţuri foarte mari, de 4.000 – 8.000 de lei.
În aceste condiţii, mulţi localnici s-au gândit că pot câştiga dacă îşi pun la dispoziţie apartamentele la preţuri similare sau mai mici, însă în care pot dormi mai multe persoane.
„Mi-a venit ideea să închiriez apartamentul cu trei camere în momentul în care m-au sunat foşti colegi de facultate din Iaşi să îi cazez. Mi-au spus că au căutat locuri de cazare şi sunt foarte scumpe, aşa că am verificat anunţurile şi am constatat că se pot câştiga mulţi bani pentru două-trei nopţi în care îmi dau locuinţa. Eu, familia şi prietenii din Iaşi vom sta la părinţii mei, iar apartamentul îl închiriem cu 800 de euro pentru trei nopţi”, a relatat, pentru News.ro, un proprietar care a postat un anunţ pe una dintre cele mai mari platforme de profil.
Sute de astfel de anunţuri sunt postate online şi circulă pe Facebook în ultimele săptămâni, iar cel mai mic preţ pentru un apartament de două camere situat în zona centrală a oraşului este de 250 de euro pe sejur. În funcţie de numărul de camere, dotări şi apropierea de Cetatea Alba Carolina – locul în care vor avea loc majoritatea evenimentelor -, preţurile pot ajunge la 1.500 de euro pe sejur.
Proprietarul unei garsoniere situate la 500 de metri de cetate îşi pune la dispoziţie locuinţa de 40 de metri pătraţi cu 1.000 de euro.
„Am văzut că la hotel e o cameră la acest preţ, iar locuinţa mea oferă condiţii de lux şi e chiar lângă locul evenimentelor. Cred că voi reuşi să o închiriez, până acum au sunat vreo 20 de persoane, dar au vrut să las mult din preţ”, a spus bărbatul.
Un alt localnic cere 1.500 de euro pentru un apartament cu trei camere, pentru trei nopţi, însă anunţă că oferă „bonus” preparate tradiţionale din zonă.
Preţurile, cele mai mari din istoria oraşului, au scăzut uşor, însă, în ultimele săptămâni, pentru că proprietarii se tem că nu vor reuşi să închirieze spaţiile.
„În Alba Iulia nu au mai fost preţuri atât de mari la chirii niciodată, indiferent ce evenimente s-au desfăşurat. Pe fondul cererii foarte mari, fiind aşteptaţi sute de mii de participanţi, toată lumea a încercat să profite, atât localnici, cât şi hotelieri. Totuşi, preţurile se duc în jos în cazul locuinţelor particulare, pentru că proprietarii preferă un câştig mai mic decât nimic. Sunt multe cazuri în care localnicii au constatat că majoritatea celor care s-au interesat la telefon au crezut că a fost publicat greşit preţul şi nu s-au arătat dispuşi să plătească sume atât de mari”, a declarat, pentru News.ro, Iulian Forgea, agent imobiliar.
Cu privire la vizitatorii care vor ajunge în oraş, reprezentanţii Primăriei Alba Iulia au comunicat că vor fi amenajate temporar parcări mari la periferie, pe terenuri arabile, iar de acolo turiştii vor fi preluaţi cu autocare pentru a fi aduşi în zona cetăţii.
Traficul rutier va fi închis pe zone extinse din oraş, inclusiv în zilele în care vor avea loc repetiţii pentru parada militară, iar autorităţile locale anunţă că interzic folosirea dronelor.
Programul oficial al sărbătoririi Zilei Naţionale la Alba Iulia începe în seara zilei de 29 noiembrie, cu un spectacol de muzică folk la Casa de Cultură a Sindicatelor.
În 30 noiembrie, de la ora 09.30, vor avea loc evenimente pe tot parcursul zilei, respectiv ceremoniale religioase şi militare, depuneri de coroane, lansări de carte, dezvelirea unor monumente de artă şi concerte.
În 1 Decembrie, programul oficial începe la ora 07.00, cu serviciul religios la Catedrala Ortodoxă a Încoronării.
La ora 08.00 va avea loc Marşul Unirii, pornind din zona Gării, iar la ora 10.30 se va da citire „Rezoluţiunii Adunării Naţionale de la Alba Iulia” în Sala Unirii.
Reconstituirea Marii Adunării Naţionale, care include parada portului popular, va începe la ora 12.00, iar o jumătate de oră mai târziu va avea loc sfinţirea Monumentului Unirii.
Ceremonia militară şi defilarea trupelor şi tehnicii militare este programată la ora 15.30, iar ulterior vor avea loc un eveniment gastronomic, un spectacol de muzică populară şi jocurile de artificii, care vor fi lansate de la ora 21.00.
În 2 decembrie, sunt programate trei spectacole artistice în Piaţa Cetăţii şi la Monumentul Marii Uniri.