Rechizitoriul DNA precizează că în cursul lunii octombrie 2011, inculpatul Bica Radu Vasile, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, a acceptat promisiunea inculpatei Droniuc Aspazia de a-i remite suma de 20.000 de euro pentru a-i furniza acesteia informaţii legate de viitoarea licitaţie ce urma a fi organizată de societatea Cluj Arena pentru asigurarea întreţinerii pe anul 2012 la stadionul Cluj Arena. Informaţiile legate de această licitaţie îi erau necesare inculpatei Droniuc Aspazia, întrucât îi asigurau un avantaj faţă de alţi potenţiali ofertanţi şi îi facilitau câştigarea licitaţiei.
Din suma de 20.000 de euro,în 31 octombrie 2011, inculpatul Bica Radu Vasile a primit efectiv 43.000 lei, echivalentul a 10.000 de euro, în scopul menţionat mai sus. Cu această ocazie, procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
În 1 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj a dispus arestarea preventivă a inculpatului Bica Radu Vasile pe un termen de 29 de zile.
În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra sumei de 43.000 de lei aparţinând inculpatului Bica Radu Vasile.