Scriitorul, care, după publicarea romanului „Versetele Satanice”, a fost condamnat la moarte în multe ţări islamice, îşi va lansa, marţi, cea mai recentă carte a sa, volumul „Joseph Anton. Memorii”.
În interviul acordat BBC, Rushdie a spus că, în contextul politic actual, „ar fi fost extrem de dificil să publici o carte care critică Islamul”. El şi-a întărit afirmaţia cu un exemplu recent, cel al deciziei postului Channel 4 de a interzice, din motive de securitate, difuzarea documentarului „Innocence of Muslims” (Inocenţa musulmanilor), despre istoria Islamului.
Într-un alt interviu, acordat, luni, postului de televiziune indian NDTV şi difuzat pe internet, Salman Rushdie a catalogat drept „condamnabile” protestele violente anti-americane care au luat amploare în lumea musulmană şi care au fost declanşate de filmul „Innocence of Muslims” (Inocenţa musulmanilor), un lungmetraj considerat sfidător la adresa Islamului. În opinia scriitorului britanic, acest film este „un exemplu clar de manipulare”, care nu face nimic altceva decât să instige la revoltă „indivizi care nu au nimic în comun cu asta”.
Volumul autobiografic al lui Salman Rushdie, „Joseph Anton”, este prezentat drept o carte de o onestitate ieşită din comun, convingătoare, provocatoare, emoţionantă şi de o importanţă vitală.
Salman Rushdie este autorul a şaisprezece cărţi, printre care „Copiii din miez de noapte”, roman câştigător al Booker Prize, în 1981, al Booker of Bookers, în 1993, şi, în 2008, al Best of Booker. „Ultimul suspin al Maurului” a câştigat Whitbread Prize în 1995 şi premiul Aristeion pentru literatură al Uniunii Europene. În 2007, Salman Rushdie a fost învestit cu titlul de cavaler al Marii Britanii pentru servicii aduse literaturii. Este membru al Societăţii Regale pentru Literatură/ Royal Society of Literature şi Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor. Publicarea „Versetelor satanice” a determinat nu doar condamnarea sa la moarte din partea ayatolahului Ruhollah Khomeini, ci şi o lungă criză diplomatică între Londra şi Teheran.
Volumul „Joseph Anton. Memorii”, de Salman Rushdie, va fi disponibil în librăriile din toată lumea începând de marţi. În România, cel mai recent volum al lui Rushdie va fi publicat la Editura Polirom.