”Într-o declaraţie nefondată, iresponsabilă, de maximă gravitate, Ilan Laufer a susţinut că respingerea numirii sale ca ministru de către Klaus Johannis a fost un act de antisemitism. Comunitatea Evreilor din Arad condamnă cu fermitate folosirea în lupta politică a acestui foarte sensibil subiect”, se arată în comunicat.
Ilan Laufer a afirmat că respingerea numirii sale de către Klaus Iohannis este neconstituţională şi constituie ”nou act de antisemitism”.
Laufer a spus şi că preşedintele a contribuit inclusiv la sabotarea şedinţei de Guvern comune România-Israel.
„Sunt îngrijorat de motivele reale care au stat la baza respingerii mele, atunci când m-a refuzat în funcţia de vicepremier şi ministru al Dezvoltării fără să motiveze această decizie, ceea ce este neconstituţional. Consider că refuzul preşedintelui Iohannis în ceea ce mă priveşte este un nou act de antisemitism şi vreau să atrag atenţia asupra fenomenului neîncetat de antisemitism pe care l-a demonstrat neîncetat în ultimul an preşedintele Klaus Iohannis”, a afirmat Laufer.
Directorul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, Alexandru Florian consideră că declaraţia lui Ilan Laufer, care l-a acuzat pe şeful statului de antisemitism, este emoţională, cu mult iz politic şi atâta tot, iar atitudinea preşedintelui Klaus Iohannis în privinţa Holocaustului a fost recunoscută inclusiv printr-o distincţie acordată de American Jewish Committee.
La rândul său, seful statului afirmă că referinţele la antisemitism şi nazism în disputa politică sunt ”iresponsabile şi denotă grave carenţe de educaţie, cultură, diplomaţie şi istorie”.