”Vom introduce o acţiune în instanţă pentru dizolvarea celor douăzeci de companii declarate ilegale de Curtea de Apel Bucureşti. Este o acţiune a candidaţilor PNL înscrişi în competiţia internă pentru Primăria Generală”, a anunţat Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL.
Dancă a precizat că vor fi sprijiniţi de preşedintele Comisiei juridice a PNL Bucureşti, Cristian Băcanu.
La rândul său, Cristian Băcanu a explicat, în conferinţa de presă, că simpla anulare a hotărârilor prin care au fost înfiinţate companiile municipale nu duce la dizolvarea acestora şi nici la revenirea la bugetul Primăriei Capitalei a circa 600 de milioane de euro, bani transferaţi către societăţile respective.
Băcanu a afirmat că cererea de chemare în judecată va fi depusă la Tribunalul Bucureşti şi se va solicita anularea actelor de constituire a societăţilor şi dizolvarea acestora.
În plus, liberalii au precizat că şi consilierii generali ai PNL vor solicita în Consiliul General al Municipiului Bucureşti dizolvarea societăţilor.
Curtea de Apel București a decis, joi, anularea tuturor hotărârilor de înființare ale Companiilor Municipale. Soluția este definitivă. În replică, Gabriela Firea susţine că s-a „preluat acest model din Europa, din orase precum Viena, Stockholm, Berlin, iar companii municipale există și în alte orașe din țară”.