„Eu, de un un an de zile, vorbesc de unitate pentru alegerile europarlamentare, unitatea opoziţiei şi pe urmă unitate pentru un singur candidat, care nu poate fi domnul Cioloş. Probabil că domnul Iohannis va dori un al doilea mandat şi va trebui susţinut preşedintele în funcţie”, a spus Traian Băsescu, la România TV.
Întrebat dacă Dacian Cioloş are şanse în cursa electorală, fostul şef al statului a negat, susţinând că preşedintele Iohannis poate avea o campanie care să-l facă favorit pentru al doilea mandat.
„Nu are şanse (Dacian Cioloş-n.r.), s-ar trage un glonţ de pomană (susţinerea din partea opoziţiei-n.r.). Klaus Iohannis e deja rodat, are experienţă politică la vârful statului, va fi în măsură să-şi ducă o campanie electorală care să-l facă favorit pentru al doilea mandat. (…) Pe Dacian Cioloş poate îl mai pune cineva ceva, că el merge pus. Îl pui ministru, e ministru, îl pui consilier, e consilier, îl pui comisar european, e comisar european, dar nu îl văd ales. Adică ce a făcut la alegerile legislative trecute, cum s-a jucat cu PNL-ul, pentru mine a fost o dezamăgire totală şi-mi arată un caracter greu de descris pentru un politician. Şi un politician trebuie să aibă o minimă loialitate. (…) Ce le-a făcut liberalilor a fost umilitor, eu nu aş mai vorbi cu omul acesta în vecii vecilor”, a afirmat fostul preşedinte Traian Băsescu, senator PMP.
Acesta consideră că, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, va ajunge actualul preşedinte Klaus Iohannis, rămânând de văzut care va fi candidatul Partidului Social Democrat.
„Dacă Dragnea îşi va închide problemele cu Justiţia, probabil că, la autotarismul pe care îl manifestă în interiorul PSD, probabil că nici nu va îndrăzni altcineva să se gândească la o candidatură. Dacă îşi rezolvă Dragnea problemele, dacă nu au o problemă toţi. (…) Liviu Dragnea e varianta cu cele mai mari şanse de a fi nominalizat de partid, dacă îşi rezolvă problemele în justiţie, dacă nu, au probleme să găsească un candidat care să-i facă faţă lui Iohannis”, a spus Băsescu.
Fostul preşedinte a susţinut că, în ipoteza în care va candida, Liviu Dragnea nu va câştiga alegerile, dar va fi un candidat serios.
„Dacă îşi rezolvă problemele în Justiţie, Liviu Dragnea nu va câştiga Preşedinţia, dar va fi un candidat serios. Nu poate câştiga Preşedinţia cu o condamnare, fie ea şi cu suspendare. Dar ambiţiile lui îl vor impinge să candideze, pentru că nu are drepturile electorale suspendate”, a punctat Traian Băsescu.
El a mai susţinut că nici Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE, nu are şanse să câştige alegerile prezidenţiale, precum şi nici alţi posibili candidaţi ai PSD, ale căror nume sunt vehiculate în spaţiul public, precum Ecaterina Andronescu, Eugen Teodorovici sau Vasile Dâncu.
În legătură cu alegerile europarlamentare, Traian Băsescu consideră că partidul lui Dacian Cioloş ar avea şanse să treacă pragul electoral şi a afirmat că Partidul Popular European va câştiga din nou alegerile europarlamentare