Acest cadru al Senatului, arestat duminică seara, a fost plasat în arest preventiv, în cadrul unei anchete deschise în martie de Parchetul din Paris cu privire la ”culegere şi livrare de informaţii unei puteri străine, susceptibile să aducă atingere intereselor fundamentale ale naţiunii”, a anunţat luni o sursă judiciară, confirmând o informaţie dezvăluită în emisiunea Quotidien.
Plasat în arest preventiv la Levallois-Perret (Hauts-de-Seine), în sediul Direcţiei Generale a Securităţii Interne (DGSI), Benoît Quennedey este interogat de către serviciile de informaţii, care încearcă să afle dacă acesta a ”furnizat” efectiv informaţii confidenţiale regimului paria de la Phenian, a precizat o sursă apropiată anchetei, potrivit news.ro.
Potrivit site-ului Senatului, Quennedey este unul dintre administratorii Direcţiei de Arhitectură, Patrimoniu şi Grădiri din cadrul Camerei superioare a Parlamentului francez, însărcinată cu împărţirea administrativă şi financiară.
Potrivit emisiunii Quotidien, biroul său a fost percheziţionat de către poliţişti din cadrul serviciilor de informaţii, care l-au reţinut la domiciliu. Contactată de AFP, preşedinţia camerei nu a dorit să comenteze.
Un fost absolvent ENA, Benoît Quennedey a consacrat mai multe lucrări Coreei de Nord. Preşedinte al Asociaţiei de prietenie franco-coreene, el a călătorit în multe rânduri în întreaga peninsulă coreeană din 2005, potrivit site-ului Editurii Delga, care i-a publicat cartea „La Corée du Nord, cette inconnue”.
În 2013, el a semnat un eseu despre economia regimului de la Phenian, intitulat „L’Économie de la Corée du Nord, Naissance d’un nouveau dragon asiatique” (Editura Les Indes Savantes), scrie news.ro.
Condusă cu o mână de fier de Kim Jong Un, Coreea de Nord este vizată de mai mulţi ani de un adevărat ”arsenal” de sancţiuni economice occidentale, care vizează să determine regimul să renunţe la programul său de rachete nucleare.
Intervievat în august pe postul RT France, o filială a Russia Today (RT), M. Quennedey, prezentat la acea vreme ca ”expert în relaţii internaţionale”, a salutat încălzirea relaţiilor între Coreea de Nord şi Statele Unite, după anunţul Washingtonului al suspendării operaţiunilor sale militare în Coreea de Sud. ”Se creează condiţii ale încrederii în vederea angajării dialogului pe o cale bună”, declara el, potrivit unei înregistrări video postate pe YouTube, potrivit news.ro.
Statele Unite au amorsat o apropiere spectaculoasă faţă de Phenian, marcată de summitul istoric între preşedintele american Donald Trump şi dictatorul nord-coreean Kim Jong Un, în iunie, în Singapore.
După această întâlnire, Nordul a renunţat la testele sale balistice şi nucleare, a desfiinţat o instalaţie de testare de rachete şi a promis, dacă Statele Unite acceptă să facă concesii, să-şi demonteze principalul complex nuclear. Tensiuni au apărut, însă, cu privire la respectarea acestui acord de către Coreea de Nord.