Poliţia a clasat sesizarea privind clipul Copiii referendumului

Poliţia Română a clasat sesizarea depusă de Autoritatea pentru Protecţia Copilului după memoriul parlamentarilor privind spotul "Copiii referendumului", având în vedere că din cercetări nu au reieşit aspecte de natură penală sau contravenţională, scrie Mediafax, citând surse judiciare.
Romania TV
27 nov. 2018, 10:53
Poliţia a clasat sesizarea privind clipul Copiii referendumului

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a clasat sesizarea depusă de Autoritatea pentru Protecţia Copilului după memoriul parlamentarilor privind spotul „Copiii referendumului”, având în vedere că din cercetări nu au reieşit aspecte de natură penală sau contravenţională, au declarat surse judiciare pentru Mediafax.

Poliţiştii vor înainta sesizarea în copie către Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului de la Bucureşti şi Ilfov şi o adresă către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) , cei care au transmis iniţial sesizarea, pentru a face verificări.

15 parlamentari de la PNL, ALDE şi PSD au reclamat la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului clipul Copiii referendumului, realizat de agenţia Papaya Advertising, prin care îndemna la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei, potrivit unui document publicat de petreanu.ro. Unul dintre cei care apare pe listă, deputatul PNL Pavel Popescu, afirmă că a semnat reclamaţia fără să înţeleagă despre ce e vorba şi îşi retrage semnătura.

Spynews
Fetița lovită cu mașina de șoferul minor, în Pantelimon, s-a trezit fix în ziua în care fratele său a fost înmormântat! A aflat că medicii i-au amputat piciorul, însă nu știe că băiatul a murit
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Orașul din România care a interzis centralele termice pentru apartamentele noi. Singurele locuințe exceptate în care le mai poți instala
Capital.ro
S-a dat ORDIN de la UE. Devine obligatoriu în România din August. Anunț pentru cei cu telefoane mobile
Playtech.ro
Se verifică OBLIGATORIU buletinele de identitate. Legea este oficială acum în România și...
DailyBusiness
România vizează aderarea la OCDE în 2026. Secretarul general al Guvernului: „Este cel mai important obiectiv de țară”
Adevarul
„Amărâților!” Tzancă Uraganu și-a etalat pe TikTok banii pe care i-a făcut într-o singură noapte VIDEO
Spynews
Maria Georgiana, imagini cu burtica de gravidă! Cum decurge sarcina celei mai dorite românce de pe platformele pentru adulți | VIDEO
Spynews
Imaginile care pun capăt speculațiilor. Dovada clară că la volan, în timpul accidentului din Pantelimon, era minorul în vârstă de 17 ani | VIDEO
Evz.ro
E colț de Paradis în România. Turiștii au interzis total
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Lavinia și Ștefan Bănică Jr., distanți în aeroport, ea cu brațul plin de răni. Avem imagini bombă
Cancan.ro
Iulia Vântur, amanta lui Bogdan Vlădău?! Gina Chirilă a spus TOT 😲 'Am zis să fiu total sinceră'
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Cum s-a produs accidentul de la Târgu Lăpuș. Rareș și Bogdan, cei doi polițiști decedați, nu au avut vreo șansă în urma impactului devastator
Capital.ro
Rămâi fără permis pentru 90 de zile. Amendă de 1.500 de lei. Interzis înainte de a te urca la volan
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Nicu Covaci: Nu mă doare nimic, dar sunt așa de amețit că...
substantial.ro
Moment emoționant la Jocurile Olimpice: Tamires Morena de Araujo își ajută adversara accidentată
MediaFlux
AMENZI de 800 de lei! PERSOANELE FIZICE riscă CONTROALE
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?