Manager Maternitatea Giuleşti: Considerăm prematură, poate chiar pripită decizia DSP privind sistarea internărilor la acest spital

Managerul medical al Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sirbu", Dinu Florin Albu, a declarat, vineri, că decizia Direcţiei de Sănătate Publică de a sista internările este ”prematură, poate chiar pripită” pentru că nu există rezultatele finale ale analizelor. În plus, managerul susţine că unitatea a luat măsuri încă din luna octombrie pentru asigurarea siguranţei actului medical.
Iulian Tudor
30 nov. 2018, 15:34
Manager Maternitatea Giuleşti: Considerăm prematură, poate chiar pripită decizia DSP privind sistarea internărilor la acest spital

„Considerăm prematură, poate chiar pripită, decizia DSP privind sistarea internărilor la acest spital, având în vedere că, deocamdată, nu avem rezultatele finale ale rezultatelor prelevate. Precizăm că, încă că din luna octombrie, au fost luate toate măsurile necesare pentru asigurarea siguranţei actului medical în unitatea noastră şi prevenirea oricăror riscuri care ar putea afecta sănătatea tuturor pacienţilor. De asemenea, precizăm că toate măsurile care au fost dispuse de către DSP fuseseră deja luate din luna octombrie de către maternitate, cu mult înainte de control, şi reprezintă, de fapt, o practică uzuală a acestei unităţi medicle de elită dijn Bucureşti”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Dinu Florin Albu, managerul medical al Maternităţii Giuleşti, potrivit news.ro.

Potrivit acestuia, în unitate se internează, anual, 13.000 de persoane din toată ţara, fiind maternitatea din Bucureşti cu cel mai mare număr de naşteri anual.

„Solicităm DSP să analizeze cu celeritate probele, astfel încât maternitatea să-şi poată relua activitatea cât mai curând”, a mai spus medicul Albu.

Potrivit acestuia, în 2018 s-au investit 1,4 milioane de lei de pentru reparaţii curente şi reabilitări ale Secţiei de Neonatologie.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, că, în urma unui control declanşat la Maternitatea Giuleşti după ce mai mulţi bebeluşi născuţi acolo au fost confirmaţi cu stafilococ auriu, s-a stabilit că 11 din cei 49 de angajaţi testaţi au fost depistaţi ca fiind purtători ai acestei bacterii.

„Există nişte reguli, ei nu trebuie să vină la serviciu, trebuie să se trateze, lucrurile acesta se întâmplă. Am vorbit în nenumărate rânduri că nu ştim să ne spălăm pe mâini, am fost ironizată, normal, dar se pare că avem într-adevăr o problemă”, declara, pentru News.ro, ministrul Sorina Pintea, care nu a exclus posibilitatea suspendării temporare a Maternităţii Giuleşti.

În această perioadă, Spitalul Clinic de Urgenţă „Grigore Alexandrescu” a semnalat Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti (DSPMB) depistarea unor pacienţi copii cu infecţii stafilococice născuţi în Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu”.

DSP a dispus efectuarea unei verificări în Spitalul Clinic de Urgenţă „Grigore Alexandrescu” şi a constatat că, începând din 24 octombrie şi până în prezent, au fost internaţi 15 pacienţi, copii proveniţi de la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, din care 12 copii confirmaţi cu stafilococ auriu MRSA. Pentru alţi doi copii se aşteptau tezultatele de laborator, iar unul dintre copii nu a fost confirmat cu MRSA.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, vineri, pentru News.ro, că în prezent la Spitalul „Grigore Alexandrescu” mai sunt internaţi opt copii, doi dintre aceştia fiind cazuri reinternate. De asemenea, ministrul a menţionat că starea de sănătate a celor opt copii este stabilă.

Sorina Pintea a precizat că pentru cei doi copii în cazul cărora se aştepta rezultat de laborator s-a confirmat că au stafilococ auriu.

„Din cei 15 copii internaţi, 14 sunt confirmaţi cu stafilococ auriu. Iar dintre aceştia, opt mai sunt internaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu, fiind vorba de şase cazuri noi şi doi copii care au fost reinternaţi”, a afirmat Sorina Pintea.

Ministerul Sănătăţii preciza că membrii echipei DSPMB s-au deplasat pentru verificări şi la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” şi s-au recoltat exudate nazale de la 49 de persoane din Secţia de neonatologie (din totalul de 55 de persoane), iar pentru 38 de persoane s-au obţinut rezultatele, care au relevat că 11 sunt purtători de Stafilococ Auriu MRSA, restul de 27 fiind negativi. Urmează a fi recoltate probe şi de la celelalte persoane.

Ulterior, Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a solicitat Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sirbu” Bucureşti să sisteze internarile începând de vineri. De asemenea, personalul depistat ca fiind purtător de stafilococ va fi scos din activitate, iar pe măsură ce spaţiile se vor elibera vor fi închise pentru curăţenie si dezinfecţie.

Doru Pană, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Panait Sârbu”, a declarat că dintre cei 11 angajaţi depistaţi pozitiv cu stafilococul auriu „unu sau doi” sunt medici, iar nouă sunt asistente. El a spus că analizele au venit pe la mijlocul lunii noeimbrie, iar cei purtători, deşi sunt sănătoşi, au fost înştiinţaţi să ia tratament.

„Angajaţii respectivi au fost scoşi din tură, s-au dispus măsuri de igienizare, zona în care au lucrat angajaţii repsectivi a fost eliberată şi dezinfectată nu o o dată, ci de mai multe ori, tocmai ca să nu existe niciun fel de problemă şi ulterior, împreună cu DSP s-au creat nişte protocoale, în aşa fel încât să se limiteze cât se poate o eventuală infectare a altor copilaşi”, a explicat el, spunând şi că există protocoale în care tot personalul este învăţat cum să procedeze pentru dezinfecţia mâinilor şi a suprafeţelor.

„Noi spunem că în majoritatea cazurilor se respectă”, a afirmat el.

DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Cum arată Lidia Buble în costum de baie, la 31 de ani! Și-a etalat silueta de model într-un costum minuscul – FOTO
Fanatik.ro
Superalimentul care este „o adevărată pastilă de sănătate”. Deși are proprietăți antioxidante și antiinflamatorii, protejează inima și ajută la slăbit, mulți români evită să-l consume
Capital.ro
Marea actriță a României a murit. A fost o legendă a teatrului. S-a înălțat la ceruri. Drum lin printre stele!
Playtech.ro
Detalii bombă despre viața Monicăi Gabor în America. Cum se comportă Mr.Pink cu ea
DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Adevarul
Maia Morgenstern, jignită în Teatrul Evreiesc de Stat, unde a jucat 45 de ani: „Ce caută asta în teatru?/E prea mult. E oribil”
wowbiz.ro
Cătălin Botezatu a văzut cum este tratată Monica Gabor de Mr Pink și acum rupe tăcerea
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Angela Gheorghiu, cină cu Principele Nicolae. ”Mița Biciclista” i-a găzduit
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Ce s-a descoperit pe cadavrul femeii ucise din Bragadiru. Medicii legiști au examinat trupul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu! Anunțul venit chiar acum din străinătate
StirileBZI
Se înlocuiesc permisele de conducere vechi! Ordinul de la UE este pentru toate țările!
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
"L-am văzut!" - Dezvăluiri cutremurătoare despre Yanis, băiețelul sfâșiat de câini la Craiova
substantial.ro
Drone misterioase survolează situl Eurofighter din Bavaria; autori neidentificați implicați într-un război hibrid cu Europa
MediaFlux
TRAIAN BĂSESCU, BOLNAV! Mâna îi TREMURĂ INCONTROLABIL VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Luna decisivă. Sunt așteptate ofertele pentru două autostrăzi cu impact major în România. Investițiile depășesc 5 miliarde de euro!