Al treilea vârf al Africii, cucerit chiar de Ziua României. Alexandra Marcu a ajuns în vârf prin junglă, mlaştini şi gheţari

Alpinista Alexandra Marcu şi tătăl său, Dan Marcu, au reuşit să cucerească, chiar de Ziua Naţională a României, Margherita Peak (5.109 m) din Uganda, cel mai înalt din Munţii Ruwenzori şi al treilea din Africa, potrivit unui anunţ făcut duminică seară pe pagina de Facebook a tinerei din Deva.
Marius Neagu
02 dec. 2018, 18:19
Al treilea vârf al Africii, cucerit chiar de Ziua României. Alexandra Marcu a ajuns în vârf prin junglă, mlaştini şi gheţari

Şapte zile grele prin junglă, mlaştină, gheţar. Misiune îndeplinită! Am sărbătorit Centenarul Marii Uniri, chiar pe 1 decembrie, la 5.109 m, pe Margherita Peak, al treilea vârf al Africii! La mulţi ani, România!„, a scris Alexandra Marcu pe Facebook.

Cei doi alpinişti din Deva au plecat în Uganda pe 23 noiembrie cu intenţia declarată de a cuceri vârful Margherita cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Pentru îndeplinirea acestui obiectiv la timp, ei au fost condiţionaţi de trecerea mai multor obstacole, de la traversarea unor zone mlăştinoase până la escaladarea unui gheţar.

Mi se pare foarte interesant, pentru că până la această expediţie nu am întâlnit o zonă de mlaştină. Cred că va fi o experienţă destul de interesantă, pentru că pe lângă bocancii de munte, va trebui să ne luăm şi cizme de cauciuc pentru a putea traversa mlaştina„, declara, la plecarea în expediţie, Alexandra Marcu.

Antrenamentele pentru această expediţie au fost destul de dure şi s-au desfăşurat pe tot parcursul acestui an. Cei doi alpinişti au dus în spate un rucsac de cel puţin 10 kilograme pe distanţe lungi în relief accidentat.

Munţii Rwenzori sau Munţii Lunii, după cum au fost menţionaţi de geograful Ptolemeu – care preciza că sunt mereu acoperiţi cu zăpadă -, se află în Africa Ecuatorială, între Uganda şi Congo. Cu toate că sunt situaţi la numai 48 de km de Ecuator, cele mai înalte vârfuri ale acestui masiv montan sunt acoperite de zăpadă în permanenţă. Margherita Peak este cel mai înalt vârf din Uganda şi este învăluit de nori o mare parte din an.

Expediţia celor doi temerari din Deva a fost susţinută de Consiliul Judeţean Hunedoara şi de mai mulţi sponsori, fiind programată pentru nouă zile.

Alexandra Marcu este cunoscută pentru faptul că a reuşit să escaladeze şase dintre cei mai înalţi vulcani ai lumii, prima reuşită având loc atunci când tânăra avea doar 14 ani.

În ianuarie 2015, ea reuşea să cucerească, la numai 17 ani, cel mai înalt vulcan din lume, Ojos del Salado (6.893 metri), fiind astfel cea de-a treia femeie din lume care reuşeşte să escaladeze cu succes acest vulcan din Chile.

Alexandra Marcu este şi cel mai tânăr alpinist din Europa care a urcat pe vulcanul Pico de Orizaba (5.636 m), din Mexic, şi cel mai tânăr român care a escaladat masivul Kazbek, din Georgia.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Stațiunea din România pe care turiștii o evită. A nins, peisajele sunt spectaculoase, zăpada e perfectă pentru a schia, dar oamenii fug de ea
Capital.ro
Anunț teribil despre Călin Georgescu. România nu scapă: 60 de zile îi sunt suficiente
Playtech.ro
Ce pun moldovencele în compoziția sarmalelor ca să iasă mult mai gustoase. De asta le ies mereu mult mai pufoase
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Poveste de film din Revoluția de la Cluj. Șeful Miliției recunoaște că fotografiile din Paris Mach i-au salvat viața: „s-a dat ordin să fiu împușcat”
wowbiz.ro
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Primul viscol al iernii. Drumuri troienite, trafic blocat. Avertizarea ANM
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Cât a ajuns să coste o porție de sarmale cu mămăligă și ardei iute la Târgul de Crăciun din Drumul Taberei
Cancan.ro
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură totală pentru Călin Georgescu. Decizia luată de Parchetul General
StirileBZI
Cu cât vor fi indexate pensiile în ianuarie 2025! Vestea rea dată șeful Casei de Pensii
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
"Adio, iubirile mele!” - Andreea și bebelușul ei au murit! Detalii șocante
substantial.ro
Stelian Ion cere revocarea procurorului general Alex Florenţa pentru inacţiune în cazurile de xenofobie şi antisemitism
MediaFlux
VESTE TRISTĂ din REGATUL BRITANIC! E vorba despre REGELE CHARLES.
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Zodiile care vor avea un 2025 atipic. Surprizele încep încă din ianuarie