„O să ne întâlnim, cei 16 deputaţi, la noi decizia se ia chiar în mod democratic, o să ne întâlnim atunci când va exista moţiunea, că deocamdată nu există – e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire – şi vom decide. Vă spun de pe acum pentru că am discutat deja şi am şi spus lucrul ăsta, nu vrem să mai rămână doamna Dăncilă prim-ministru, dar în niciun caz nu vrem să o înlocuim cu domnul Orban, că ar însemna să sărim din lac în puţ. Ne-am dori să schimbăm Guvernul Dăncilă cu un Guvern mult mai competent şi mult mai bine pregătit”, a afirmat Victor Ponta într-o conferinţă de presă, întrebat cum vor vota deputaţii Pro România în cazul în care se va depune o moţiune de cenzură.
Întrebat cine ar trebui să preia funcţia de premier în cazul în care pică Guvernul Dăncilă, Victor Ponta a spus că se gândeşte să îl propună pe Eugen Teodorovici pentru a fi sigur „că îl dă Dragnea afară şi în felul ăsta nu mai spune prostii cu limitarea dreptului la muncă în străinătate”.